Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că a avut negocieri-maraton pentru legea salarizării. Profesioniștii din transporturi, din autoritățile centrale și instituțiile cu autofinanțare și-au expus problemele din domeniile lor de activitate, a explica ministrul PSD.
Simona Bucura-Oprescu a discutat cu profesioniștii din transporturile aeronautice, Apele Române, energie, Agenția Nucleară și Deșeuri Radioactive, turism, Agenția Națională de Integritate, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței și sindicatele reprezentative ale acestor instituții.
Discuțiile au avut loc în contextul elaborării proiectului legii salarizării în sectorul bugetar. Profesioniștii prezenți la dialog au expus provocările pe care le întâmpină la locurile de muncă și au susținut că este nevoie de o lege nouă care să elimine inechitățile din salarizarea în sistemul public.
„Ne dorim să avem o lege care să aducă claritate, iar pentru muncă egală plata să fie egală. Legea trebuie să aibă un mecanism de limitare a modificărilor ad-hoc. Va fi introdus un spor lunar care va încuraja performanța. Rolul nostru este să venim cu politici active pentru forța calificată de muncă”, a fost concluzia ministrului Simona Bucura-Oprescu.
Discuțiile vor continua cu alte categorii profesionale.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display