Premiul Special Continental obținut de studenții de la Electronica Aplicată din cadrul UDJG Recomandat

Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică a fost reprezentată cu succes și anul acesta la cea de-a a XII-a ediție a „Concursului de Microcontrolere şi aplicaţii – Mihail Konteschweller”, competiție organizată, în data de 23 aprilie, de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi.

Și această ediție s-a desfășurat online, participanții fiind studenți de la licență și master din principalele centre universitare din țară și din Republica Moldova.

Echipele care au reprezentat Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați au avut în componență studenți de la Electronică Aplicată din anii III și IV, iar cea formată din George-Cristian Oancă, Ana-Maria Grigoraș, Ionel Nour (anul III) a obținut Premiul Special Continental. Titlul proiectului prezentat a fost Analizor Audio, îndrumător șef lucrări. dr. ing. Mihaela Andrei.

Sistemul a fost implementat folosind 7 benzi de led-uri RGB adresabile și un circuit pentru analiza spectrului audio. A fost realizată o aplicație Android care comunică prin Bluetooth cu o platformă de dezvoltare cu microcontroller. Prin intermediul acesteia se alegea dintr-un playlist melodia al cărei spectru era afișat pe led-uri, folosind mai multe efecte și culori.

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.