Codrut Ursu

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a anunțat luni, 25 martie 2024, că pregătește, împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), o nouă ediție a programului Start-Up Nation. Cea de-a IV-a ediție a proiectului de succes de susținere a antreprenorilor români presupune finanțări din fonduri externe nerambursabile în valoare de aproximativ 400 milioane de euro, prin Programul Educație și Ocupare 2021- 2027.

Noua ediție Start-Up Nation ar putea aduce o serie de noutăți:

- cursurile de pregătire antreprenorială ar putea să devină condiție de eligibilitate și vor fi desfășurate ca modul în cadrul schemei;

- valoarea alocației financiare nerambursabile ar putea ajunge la 250.000 lei/IMM, acoperind cel mult 90% din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor ce urmează a fi depuse, cu obligația creării a minimum două locuri de muncă.

Camera Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale, proiect al cărui parcurs legislativ a început pe 7 septembrie 2023 când a fost prezentat în primă lectură în şedinţa de Guvern.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu a arătat că documentul aduce reglementări clare, ferme şi curajoase care stabilesc limitele în care se desfăşoară activitatea furnizorilor de servicii sociale în interesul oamenilor.

”Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în procesul de elaborare a noii legi: organizații neguvernamentale, Avocatul Poporului, Colegiul Național al Asistenților Sociali, reprezentanți ai cultelor religioase, mediul universitar, organizații patronale și sindicale, UNICEF, Banca Mondială. Aceast proiect este un rezultat important, dar trebuie să continuăm munca împreună în procesul de implementare a reformei asistenței sociale și regenerarea încrederii”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Programul de internship al Guvernului va continua şi în acest an, 150 de stagiari având şansa de a activa în instituţiile administraţiei publice centrale, în perioada 1 iulie - 30 august.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, tinerii interesaţi de această oportunitate se vor putea înscrie pe platforma www.internship.gov.ro, în perioada 1 aprilie - 11 mai.

"Fiecare aplicant va trebui să îşi creeze un profil de candidat, iar Comisia de evaluare şi selecţie a candidaturilor va analiza dosarele şi va organiza interviuri în baza cărora se va face selecţia viitorilor interni. Candidaturile depuse urmează a fi evaluate în perioada 23 aprilie - 14 iunie, rezultatele finale urmând a fi publicate pe 17 iunie”, se mai spune în comunicat.

Prima docu-dramă dedicată Crăișorului Munților a rulat după următorul program:

-Luni, 18 martie, ora 18.00 - Hida, Căminul Cultural

- Marți, 19 martie, ora 18.00 - Lozna, Căminul Cultural

-Miercuri, 20 martie, ora 18.00 - Bălan, Căminul Cultural

-Joi, 21 martie, ora 18.00 - Jibou, Casa De Cultura Jibou

-Vineri, 22 martie, ora 18.00 - Zalău, Casa de Cultura a Sindicatelor Zalău

Intrarea este liberă.

La proiecțiile filmului vor fi prezenți Horia Fedorca, actorul care îl interpretează pe Avram Iancu în tinerețe, Romi Carmazan, coscenarist, precum și actorii sălăjenii Sandu Pop (Văru` Săndel) și Alin Panc.

Pelicula punctează momentele care au influențat decisiv destinul lui Avram Iancu, urmărind evenimentele din perioada 1848-1872, până la moartea eroului transilvănean.

Primăria Sibiu a anunţat că va toaleta arborii de pe strada Oţelarilor din municipiu, folosind pentru prima dată o nouă tehnică, practic pomii vor avea coroana dreptunghiulară după ce vor fi tunşi.

"Pentru că peisajul format de aceşti arbori este unul plăcut şi pentru a nu recurge la recoltarea celor care provoacă deja daune, aşa cum au reclamat şi cetăţenii care locuiesc aici, se va utiliza o tehnică mai deosebită în toaletarea acestora, numită în termeni de specialitate 'pollarding'.

Acest tip de toaletare presupune o intervenţie mai accentuată în coroana arborelui, cu tăieri specifice care vor da o anumită formă acesteia - în cazul de faţă se va adopta o formă dreptunghiulară. Pentru a realiza această formă geometrică, pe coroana arborilor se va monta un cadru confecţionat din bambus, cu rol de şablon, care va ghida formarea coroanei în următorii ani. Dat fiind faptul că este o tehnică utilizată în premieră în Sibiu, pentru execuţia acestor operaţiuni a fost contractată Asociaţia Română de Arboricultură", se arată într-un comunicat de presă.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a anunțat că a fost semnat contractul de implementare al proiectului „Portalul Digital Unic al României – PDURo”, un proiect în valoare de peste 96 de milioane de lei fără TVA, parte a investiției I1, „Implementarea infrastructurii de cloud guvernamental” din Componenta 7 Transformare Digitală a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Portalul Digital Unic al României”, dezvoltat de Autoritatea pentru Digitalizarea României, va facilita accesul la informații pe piața internă a Uniunii Europene și face parte din investiția pentru „Implementarea infrastructurii de Cloud Guvernamental”, din cadrul Componentei 7 – Transformare Digitală, aferentă Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

PDURo va implementa un sistem tehnic pentru schimbul transfrontalier automatizat de elemente justificative la nivel european. Acest sistem va permite accesarea a peste 21 de proceduri online în România, dar și în toate țările UE. Totodată, statul membru care eliberează propriilor cetățeni un act administrativ în format electronic are obligația de a pune și la dispoziția autorităților competente solicitante din alte state membre același act administrativ în vederea îndeplinirii procedurilor administrative esențiale conform Regulamentului Single Digital Gateway.

Portalul PDURo va înlocui Punctul de Contact Unic Electronic (PCUe), aflat în administrarea Autorității pentru Digitalizarea României, cu o platformă nouă, aliniată la normativele europene pentru Single Digital Gateway și care va fi integrat în portalul ”Europa ta”, disponibil la nivelul întregii Uniuni Europene, în toate limbile oficiale.

 

”În Oltenia, tradițiile sunt vii și bogate, reflectând o istorie îndelungată și o cultură profundă.
Valori precum ospitalitatea, mândria și rezistența sunt încrustate în identitatea oltenilor.
De la obiceiurile legate de agricultură și meșteșuguri tradiționale, până la folclorul bogat și gastronomia deosebită, Oltenia este un adevărat tezaur cultural.
??Aceste elemente definitorii contribuie la conturarea unei identități puternice și la promovarea unui sentiment de apartenență la această frumoasă regiune a României.
La mulți ani tuturor celor din Oltenia!
Sărbătoriți cu mândrie și bucurie ziua voastră! ”, le-a urat concetățenilor săi, președintele CJ Olt, Marius Oprescu.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a marcat, vineri, împlinirea a 25 de ani de activitate, prilej cu care reprezentanţii instituţiei au anunţat că valoarea proiectelor implementate în regiune în această perioadă se ridică la 2 miliarde de euro.
„Cea mai mare parte din această sumă a fost atrasă în regiune prin Programele Operationale Regionale - POR 2007-2013 şi POR 2014-2020, care se ridică la 1,8 miliarde de euro”, după cum a declarat directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Printre proiectele reprezentative pentru regiune care au fost realizate se numără reabilitarea Palatului Cultural "Theodor Costescu" şi Cetatea Severinului, din Drobeta Turnu Severin, restaurarea Palatului "Jean Mihail" - Muzeul de Artă din municipiul Craiova, construirea pasajelor suprateran şi subteran din Craiova, reorganizarea spaţiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea, amenajarea Clubului nautic şi de agrement - plaja Olt din municipiul Slatina şi Casa Memorială "Iosif Keber" din municipiul Târgu Jiu.

Proiectul de „Eficientizare energetică sediu administrativ CJ Giurgiu", a luat startul, în această lună, anunță biroul de presă pe pagina de FB a instituției.

Muncitorii au descărcat primele schele şi au început montarea lor, pe fațada laterală a clădirii.

Dumitru Beianu - președinte CJG: „Urmează luni bune de muncă, dar la final, noul sediu al Consiliului Județean va fi unul modern, crescut din punct de vedere al eficienței energetice, şi cu cheltuieli reduse substanțial.

După trei ani de muncă, încep lucrările la una dintre investițiile cele mai dificile, din lista lungă a proiectelor câștigate în acest mandat. Trecem peste întârzierile birocratice nedorite, neapărat aplaudăm efortul colegilor implicați și, mai important, vom avea în centrul orașului un sediu reprezentativ pentru nivelul ridicat de dezvoltare al județului, pe care-l așteptăm în viitorul apropiat.

Valentin Ivancea, Președintele Consiliului Județean Bacău: „Împreună cu ministrul Adrian Câciu (MIPE) şi directorul general Vasile Asandei (Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est) am participat - la sediul ministerului - la o întâlnire de lucru pentru identificarea soluției de finanțare din fonduri europene nerambursabile a investiției pe care Consiliul Județean Bacău o derulează la Athletic Park.
Athletic Park a obținut un scor ridicat în analiza făcută de consultanții contractați de ADR Nord-Est cu Banca Mondială, fiind - prin caracterul său inovator şi unic în regiune - eligibil pe mai multe instrumente de finanțare europeană. Am stabilit, în urma discuțiilor de azi, două direcții de acțiune şi am încredere că prin sprijinul acordat de ADR Nord-Est şi deschiderea manifestată de ministrul Adrian Câciu vom reuşi să obținem pentru Athletic Park finanțarea pe care acest proiect o merită din plin.”