Premii pentru seniorii Universității „Dunărea de Jos” și pentru reprezentanții mediului economic și mass-media Recomandat

Cu ocazia ceremoniei de inaugurare a noii biblioteci, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a pregătit surprize pentru fostele cadre didactice, acum ieșite la pensie, în semn de preţuire și recunoștinţă pentru dăruirea profesională fără rezerve și pentru contribuţia esenţială în dezvoltarea învăţământului academic la Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi.

„Astăzi am încercat să prezentăm mulțumiri colegilor noștri care nu mai lucrează la Universitate. Pe lângă mulțumiri, le-am oferit și mici cadouri, constând în materiale promoționale, personalizate, dar și buchete de flori. Este foarte important să nu ne uităm predecesorii, pentru că au avut o contribuție importantă la ceea ce este astăzi universitatea", a spus, marți, rectorul UDJG, Puiu-Lucian Georgescu.

Acesta a explicat că, pe lângă cei prezenți în sala de conferințe a noii biblioteci, mai sunt și alții, la fel de valoroși, dar care nu se află pe lista de premianți pentru că încă mai au relații contractuale cu universitatea.

Miercuri, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Aula „Alexandru Ioan Cuza" din Campusul Științei, au fost premiați studenții care au avut rezultate remarcabile și s-au evidențiat prin acțiuni de voluntariat.

A urmat, în Sala Senatului, o altă premiere, a partenerilor universității gălățene din mediul socio-economic și a reprezentanților presei.

Firmele premiate au fost Damen Galați, DMT Marine Equipment, Rodbun Group, Hiperdia, Synevo, Gloria Education Found, Dicorland, APAN, Nenos Software, Centrico Selir, Decon, Data Mondial.

Pentru partenerii din mass-media, premiile au fost oferite către: Viața liberă, ETV Galați-Brăila, Reperul TV Galați-Brăila și Adevărul Galați.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.