Au început înscrierile pentru Concursul de creativitate IT „Severin Bumbaru” Recomandat

Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, alături de Inspectoratul Școlar Județean, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” și Casa Corpului Didactic, organizează, în perioada 3-5 aprilie 2023, ediția a treia a concursului de creativitate în domeniul IT, destinat elevilor din județele Galați, Brăila, Buzău, Constanța, Ilfov și Vrancea și studenților gălățeni.

Competiția poartă numele profesorului Severin Bumbaru, mentor și creator al învățământului gălățean de informatică și de calculatoare, și este menită să atragă atât studenții, cât și liceenii și elevii de gimnaziu, precizează organizatorii.

Concursul se va organiza și anul acesta online.

Echipe de maximum 3 studenți pot participa la competiția în format Hackathon ce va dura 48 ore și care va avea provocări precum: programare obiectuală (C++, C#, Java – jocuri), programare Web și baze de date, programare roboți și sisteme embedded, aplicații mobile de inteligență artificială.

Liceenii sunt așteptați să participe la categoriile Programare în C++ / C#,  ce presupune organizarea în echipe de maximum trei persoane, și realizarea unei aplicații sau Web Design, unde, tot în echipă de câte maximum trei persoane, vor trebui să realizeze un site web.

Nu în ultimul rând, elevii vor fi provocați, tot în echipe de cel mult 3, în competiția de Animații Scratch: realizarea unei animații în aplicația Scratch care să conțină personaje și decoruri.

Înscrierea participanților a început pe 6 martie și se va desfășura până pe 27 martie.

Pe 31 martie va avea loc finalizarea listelor de participanți, iar pe 3 aprilie vor fi lansate temele pe secțiuni.

Între 3 și 5 aprilie se va desfășura concursul propriu-zis.

Sponsorii acestei ediții a Concursului de creativitate în IT „Severin Bumbaru” sunt Logiscool Galați, Arabesque Construcții, IV Future, Thecon, Clește.ro, Centrico Selir, Crystal System, Endava, RSystems, Nenos Software și WindRiver, firme partenere ale Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.