Majorarea salarială prevăzută de proiectul de ordonanţă de urgenţă pus în dezbatere miercuri seara vizează toate categoriile de pesonal plătit din fonduri publice, inclusiv cadrele didactice. Practic, actul propus introduce o nouă excepţie de la Legea salarizării 153/2017, lege neaplicată în ultimii 3 ani pentru personalul din învăţământ, excepţie prin care în loc să fie acordată creşterea salarială conform grilei prevăzute, pentru anul 2022, este acordat un procent de 25% din diferenţa între salariul prevăzut în grilă şi cel din decembrie 2021. Creşterea este de circa 4% din salariul de bază, fiind similară cu cea din ianuarie 2022.
Alineatul propus prevede: „Prin excepţie de la prevederile alin.(1) şi prin derogare de la prevederile art.38 alin.(4) şi alin. (41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu luna august 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de functie şi indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display