Cea mai mare rată de promovare la BAC dar nu peste tot Recomandat

27 cim 27 cim

Ministrul Educaţiei a anunţat azi rata de promovare la nivel naţional a Bacalaureatului 2022: cea mai mare rată de promovare din ultimii 12 ani, 73,3%. Nivelul a urcat pentru prima dată peste momentul introducerii camerelor de supraveghere, situaţie similară şi la Evaluarea Naţională. Sorin Cîmpeanu a anunţat o analiză a şcolilor unde nici un elev nu a luat nota de trecere la Bac. Un candidat promovează Bacalaureatul dacă a susţinut toate probele orale şi toate probele scrise, la care a obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, iar media generală la probele scrisă este de cel puţin 6. “Vom analiza chiar de azi cu maximă atenţie acele şcoli care au obţinut rezultate mult sub medie. Vom vedea în ce măsură au fost şcoli care nu a avut niciun candidat reuşit la examenul de bacalaureat,” a spus ministrul Educaţiei în conferinţa de presă din ziua anunţării rezultatelor de la Bac 2022.
În condiţiile în care anul acesta au fost cu 40.000 de elevi mai puţini înscrişi la Bac anul acesta, deşi ei erau în clasa terminală a XII-a sau a XIII-a la începutul anului şcolar, ministrul spune că în curând va prezenta şi motivele pentru care aceşti elevi nu au mai ajuns să dea examenul de Bac. Sorin Cîmpeanu a subliniat că este vorba despre cel mai mic număr de elevi înscrişi la Bacalaureat din istoria postdecembristă a României.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.