Nu ies la socoteală elevii înscrişi la Evaluarea Naţională Recomandat

15 el 15 el

Ministerul Educaţiei a prezentat cifre diferite cu privire la participarea la Evaluarea Naţională 2022, înaintea primei probe şi după desfăşurarea acesteia. Din calculele bazate pe cifrele furnizate de minister reiese ca 261 de elevi au dispărut peste noapte din rândul celor declaraţi înscrişi pentru susţinerea examenului. Astfel, luni, 13 iunie, Ministerul Educaţiei anunţa într-un comunicat de presă ca 155.820 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi pentru susţinerea Evaluării Naţionale 2022, desfăşurată în perioada 14-30 iunie, “conform situaţiei centralizate de către Ministerul Educaţiei pe baza informaţiilor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene”. O zi mai târziu, marţi, 14 iunie, după prima probă scrisă din cadrul EN 2022 – Limba şi literatura română, ministerul anunţa tot prin comunicat de presă că au fost prezenţi 148.891 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor înscrişi şi că au absentat 6.668 de absolvenţi.
Totalul elevilor prezenţi şi absenţi la proba de marţi este de 155.559, număr cu 261 mai mic decât numărul elevilor înscrişi, declarat luni de minister. Este echivalentul a 10 clase cu câte 26 de elevi. De notat că astfel de diferenţe nu au existat înainte şi între probele Evaluării Naţionale în anii precedenţi. De exemplu, numărul elevilor înscrişi la Evaluarea Naţională – clasa a VIII-a în 2021 a fost acelaşi – 131.179 de elevi – atât în raportarea generală declarată, cât şi în raportările pentru probele de matematică şi limba română.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.