Conferinţă internaţională la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie Recomandat

15 teo 15 teo

În perioada 16-17 Iunie 2022, se desfăşoară a VIII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „History, Spirituality, Culture. Dialogue and Interactivity”, organizată de Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, Centrul de Studii Istorice şi Social-Culturale Est-Europene şi Centrul de Cercetare Teologică Ortodoxă Interdisciplinară „Sf. Trei Ierarhi”.
Conferinţa este realizată în parteneriat cu centre de cercetare de la Université Lyon 2 (Franţa) şi Université de Kairouan (Tunisia), cu partenerii tradiţionali din Republica Moldova (Universitatea de Stat „B. P. Haşdeu” din Cahul) şi Ucraina (Universitatea Naţională „I.I. Mechnikov” din Odessa, Universitatea Naţională Maritimă din Odessa şi Universitatea Naţională a Mării Negre „Petro Mohyla” din Mykolaiv), la care se adaugă participanţi din alte instituţii academice şi culturale din Maroc, Bulgaria, Statele Unite şi România.
Conferinţa reuneşte, peste 90 de cercetători din ţară şi din străinătate, într-un context ştiinţific interdisciplinar, având drept scop dezbaterea unor probleme ştiinţifice şi de actualitate din perspectiva istorică, politică, filosofică, sociologică, teologică şi cultural-educaţională.
Lucrările conferinţei vor fi publicate în revistele de specialitate din seria Analelor Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, acestea fiind indexate în bazele de date internaţionale.
Conferinţa se va derula la sediul facultăţii (onsite) şi online, pe platforma Microsoft Teams, programul Conferinţei fiind disponibil la adresa: https://fift.ugal.ro/index.php/ro/cercetare/evenimente-stiintifice/international-conference-history-spirituality-culture-dialogue-and-interactivity-8th-edition.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.