Calendarul pentru anul şcolar 2022-2023 Recomandat

31 sorin 31 sorin

Ministrul Educaţiei a explicat în ce constă evaluarea standardizată interdisciplinară digitalizată care ar urma să înlocuiască tezele semestriale, pe care spune că o susţine şi că ar fi venit din partea Consiliului Naţional al Elevilor. Cîmpeanu a dat mai multe detalii despre această procedură, a spus că elevii vor fi evaluaţi nu de profesorul de la clasă ci de doi evaluatori care nu se cunosc între ei, iar evaluarea ar urma să fie la nivel de item, pentru a putea cunoaşte lacunele. Ministrul a spus că acum aşteaptă ca experţii în ştiinţele educaţiei să spună dacă această evaluare va fi obligatorie sau nu. Ministrul a anunţat noua structură a anului şcolar 2022-2023, anul fiind împărţit pe module de predare-învăţare, în locul semestrelor:
5 septembrie – 21 octombrie – modulul 1
22-30 octombrie – vacanţa de toamnă pentru toţi elevii
31 octombrie – 22 decembrie – modulul 2
23 decembrie – 8 ianuarie 2023 – vacanţa de iarnă
9 ianuarie – 6 aprilie – modulele 3 şi 4
7 aprilie – 18 aprilie – vacanţa de primăvară
19 aprilie – 16 iunie – modulul 5
17 iunie – 4 septembrie – vacanţa de vară.
Vacanţa din luna februarie 2023 va fi decisă de fiecare inspectorat şcolar judeţean pentru toate şcolile din judeţ în perioada 6-24 februarie şi va avea o durată de o săptămână.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.