În primul semestru al anului şcolar 2021-2022, 60% dintre elevii de gimnaziu şi liceu, din România, au obţinut medii peste 8,50, potrivit declaraţiei făcute la gandul.ro de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Acesta a comparat rezultatele cu cele din anul şcolar precedent, când 53% dintre elevi obţinuseră medii peste acest prag. Este vorba despre aproape 853 de mii de elevi, potrivit calculelor Edupedu.ro pe baza datelor oficiale.„ În anul şcolar 2020 – 2021, în care 53% dintre elevi au avut media peste 8.50. Păi dacă asta ar fi imaginea reală a învăţământului românesc, înseamnă că n-am mai avea nicio problemă. Mai mult decât atât, în anul şcolar curent, la finele semestrului întâi, nu 53%, ci 60% dintre elevi au înregistrat medii pe primul semestru mai mari de 8.50”, a spus Cîmpeanu. Reamintim că 8,50 a fost pragul pentru bursa de merit, stabilit în anul 2011, până în luna ianuarie 2022, când a fost modificat la 9,50 de către ministrul Cîmpeanu pe motiv că evaluarea în perioada şcolii online a fost denaturată.
Cu toate acestea ministrul Cîmpeanu nu a facut nicio referire la rezultatele din semestrul I al acestui an şcolar, a spus mai întâi că pentru acestă evaluare în urma căreia notele au fost mari nu este nici vina profesorilor şi nici a elevilor, ci a sistemului online în care ar fi intrat nepregatiţi. Apoi a menţionat faptul că evaluarea care nu reflectă realitatea este „o cauză a unui sistem de educaţie bulversat de criza sanitară”.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display