Și anul acesta a avut loc Concertul extraordinar „Bihorul Colindă”. Ediția a IV-a, din 2025 a avut loc duminică, 21 decembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.
În cadrul concertului vor urca pe scenă interpreți exclusiv din județul Bihor
Proiectul „Bihorul Colindă” a ajuns la ediția a IV-a, fiind inițiat de Consiliul Județean Bihor în 2022 și realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Bisericile din Bihor, Teatrul „Regina Maria”, Teatrului Szigligeti, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, Filarmonica de Stat Oradea, Muzeul Țării Crișurilor și Primăriile din Bihor.
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături de conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți, de reprezentanți ai instituțiilor județene și locale, precum și de cadre ale structurilor operative, la inaugurarea lucrărilor de modernizare a sediului administrativ al Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin.
Investiția, în valoare de 5.311.690,34 lei, a fost realizată cu fonduri europene și are ca obiectiv creșterea confortului și siguranței pentru pompierii și paramedicii SMURD care își desfășoară activitatea în această clădire construită în anul 1981.
Modernizarea a fost una amplă și necesară: izolarea termică completă, refacerea fațadelor, reabilitarea acoperișului, montarea unei tâmplării performante energetic, sisteme moderne de încălzire, climatizare și iluminat, panouri solare și fotovoltaice, modernizarea tuturor instalațiilor și adaptarea spațiilor pentru persoanele cu dizabilități. Rezultatul constă într-un sediu care răspunde standardelor actuale privind eficiența energetică, funcționalitatea și protecția personalului.
La Piața Volantă Transilvania, lângă sectorul de flori, Crăciunul nu se cumpără doar… se dăruiește.
La Bazarul de Fapte Bune găsești mici daruri de Crăciun, făcute cu suflet, dar mai ales găsești oameni. Oameni cu povești reale, care îți vor spune chiar ei pentru ce strâng fonduri și cum un gest simplu poate schimba un destin.
Fiecare produs cumpărat înseamnă o mână întinsă, o speranță, un „nu ești singur”.
Fiecare întâlnire e o lecție despre empatie, curaj și bunătate.
Într-o lume grăbită, oprește-te puțin. Ascultă. Dăruiește.
Pentru că uneori, cea mai frumoasă faptă bună începe cu o inimă deschisă.
Crăciunul e mai frumos când îl împarți.
Pentru că pregătirea salvează vieți Spitalul a găzduit un nou exercițiu de simulare SimEx dedicat gestionării incidentelor cu victime multiple.
Organizat de Biroul OMS din România cu sprijinul experților OMS Moldova, scenariul a inclus și o componentă radio-nucleară, oferind echipelor noastre oportunitatea de a exersa:
- Triajul medical
- Coordonarea situațiilor de urgență
- Protocoalele de decontaminare
30 de participanți – medici, asistenți, manageri și personal auxiliar – au lucrat în echipă într-un exercițiu realist, bazat pe sistemul Emergo Train System©.
Experiența dobândită în simulări anterioare a contribuit la eficiența acestui exercițiu și la dezvoltarea unui sistem medical *rezilient și pregătit pentru criză.
Evenimentul a cuprins prezentarea celor mai noi articole și perspective din domeniile STEM, susținută de profesorul Klaus Micescu, inițiatorul proiectului. Au fost discutate teme actuale din știință, tehnologie și educație, iar autorii și invitații prezenți au oferit o privire de ansamblu asupra conținutului acestui nou număr.
Revista este finanțată de Consiliul Județean Călărași, care sprijină dezvoltarea acestui proiect dedicat promovării educației, științei și inovării.
Evenimentul reprezintă încă o realizare a administrației județene, care a înțeles că viitorul nu poate fi construit fără o pregătire solidă a tinerei generații în domeniile de vârf. Investiția în educația MaST (matematică – științe – tehnologii) nu este doar o opțiune, ci o necesitate strategică, pentru că ea asigură competitivitatea județului Călărași.
am sărbătorit Alba Robo Xmas – momentul în care roboții creați de elevii din județ au prins viață, iar pasiunea pentru tehnologie s-a transformat în spectacol de creativitate.
Echipele de robotică din 10 școli au prezentat proiectele realizate în cadrul Proiectului „Un robot în fiecare școală”, inițiativă a Consiliului Județean Alba care sprijină dezvoltarea educației STEAM și oferă copiilor oportunitatea de a construi și programa roboți din kituri LEGO.
Atmosfera a fost plină de energie bună, entuziasm și idei inovatoare. Elevii, alături de mentorii lor, au demonstrat cât de mult pot realiza atunci când curiozitatea întâlnește tehnologia. Iar surpriza zilei – Robo-Moșul – a adus zâmbete, dans și cadouri dulci pentru toți participanții.
Sâmbătă, 6 decembrie, de Moș Nicolae, Asociația Informatica pentru Viitor din Constanța a organizat prima ediție a Winter Game Jam, un eveniment dedicat copiilor și adolescenților cu vârste între 10 și 18 ani, pasionați de programare și jocuri video.
Pe parcursul evenimentului, copiii au lucrat la propriile jocuri pentru desktop Windows, pornind de la idei inspirate din atmosfera de iarnă și transformându-le în jocuri reale, funcționale. Jocurile realizate de copii au avut teme clasice de iarnă: reni, cadouri, Moș Crăciun, dar și provocări specifice jocurilor video.
Fiecare proiect a fost gândit și realizat integral de copii, de la idee și design până la partea de programare și testare, demonstrând nu doar creativitate, ci și o foarte bună înțelegere a logicii din spatele jocurilor.
Conferință de lansare a proiectului „Inovație în educația timpurie - diversitate și adaptabilitate”, finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027.
Proiectul este derulat de Inspectoratul Școlar Județean Teleorman în parteneriat cu Consiliul Județean Teleorman.
Scopul acestuia este promovarea accesului egal la educație de calitate pentru toți copiii, cu accent pe incluziunea celor proveniți din grupuri defavorizate și pe îmbunătățirea participării la educația antepreșcolară și preșcolară.
Obiectivul general al proiectului urmărește asigurarea accesului echitabil și de calitate la educație timpurie pentru copiii cu vârste între 0 și 6 ani din județul Teleorman.
Valoarea totală a investiției este de 9.271.436,84 lei, iar perioada de implementare a proiectului este de 40 luni.
Consiliul Județean Brăila și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila, aorganizat cea de a XVIII-a ediție a Festivalului Național „Chira Chiralina”, un regal de muzică folk, de muzică de calitate, ce va delecta publicul iubitor de cultură, cu o gală de recitaluri diversificate, susținute de talente naționale și internaționale, artiști renumiți ce au dat ascultare de fiecare dată chemării acestui gen muzical nemuritor, folk-ul.
Festivalul-concurs este un eveniment anual, competitiv, şi are drept scop descoperirea şi promovarea a noi talente interpretative şi de creaţie ale muzicii folk, de continuare a unei importante tradiţii a genului la Brăila, un oraș al muzicii și al artelor, un punct important pe harta muzicii folk, unde reprezentanții acestui gen muzical și-au demonstrat calitățile de folkiști adevărați în cadrul multor evenimente de gen si concursuri naționale.
Evenimentul s-a desfășurat pe două secțiuni: concurs - 10 de concurenți din Brăila, Buzău, Bârlad, Craiova, București, Ploiești și Galați, și recitaluri susținute de artiști prestigioși ai genului, nume cunoscute printre iubitorii muzicii folk, artiști plini de optimism, energie si bucuria de a împărtăși publicului din emoțiile lor, cei care își vor cânta poveștile în acorduri muzicale
Din acest sezon, clubul nostru are echipă de fotbal feminin care activează în Liga a 3-a. Ne dorim să creștem pas cu pas, să învățăm din experiența unui club de top și să ducem această echipă spre performanță.
În acest sens am încheiat un parteneriat cu RSC Anderlecht, cel mai titrat club de fotbal din Belgia!
Ne-am bucurat să o avem alături pe vâlceanca noastră, Ștefania Vătafu, una dintre cele mai valoroase fotbaliste ale României, care joacă de ani buni pentru Anderlecht.
Ștefania a venit însoțită de reprezentanții secției de fotbal feminin a RSC Anderlecht – directorul Dave Mattheus și managerul Joachim Van Hoomissen.
Scopul întâlnirii a fost acela de a ne cunoaște și de a pune împreună bazele unui parteneriat între CS Vâlcea 1924 și RSC Anderlecht, pentru dezvoltarea fotbalului feminin la Vâlcea, un proiect pe care eu îl susțin cu toată energia.
Error: No articles to display