În tot acest timp, i-au trecut pragul 126.240 de mii de vizitatori, fiind unul dintre cele mai vizitate muzee din rețeaua Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Clădirea din strada Vasile Alecsandri nr. 6, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, a revenit în circuitul public în 2021, în urma unui proiect de consolidare, refuncționalizare și mansardare, derulat de Consiliul Județean. Investiția s-a ridicat la 16,6 milioane de lei și a fost realizată cu fonduri europene și de la bugetul de stat.
"De trei ani, ieșenii și turiștii descoperă povești în cele 5 muzee pe care le găzduiește Casa Muzeelor: Muzeul Poezie(i), Muzeul Literaturii Române, Muzeul Copilăriei în Comunism, Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Pogromului de la Iași. Mă bucur că am putut îmbogăți circuitul turistic județean, regional și chiar național cu acest complex muzeal unic. Vă așteptăm cu drag la Casa Muzeelor! Le mulțumesc tuturor celor care de-a lungul timpului și-au îndreptat atenția către acest proiect și partenerilor noștri cu care am implementat proiectul prin care am dat strălucire clădirii'', a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display