Evenimentul Noaptea Muzeelor va fi afectat de un protest al muzeografilor. Mai multe instituții din țară au anunțat că nu vor participa la ediția jubiliară a evenimentului.
Cei care nu vor participa spun că este o formă de protest față de „disproporțiile salariale majore, incorecte și nejustificate” apărute între muzeografi, cercetători, restauratori și ale posturi de profil din Ministerul Educației.
„Luând act de disproporțiile salariale majore, incorecte, nejustificate, apărute între muzeografi, cercetători, conservatori, restauratori și celelalte posturi de profil din rețeaua Ministerului Educației, cu peste 20-30% mai mari decât ale celor cu responsabilități mult mai mari, patrimoniu cultural mobil administrat infinit superior și complexitate a muncii net superioare din instituțiile muzeale aflate în rețeaua Ministerului Culturii sau a autorităților locale, generate de aplicarea globală și necorelată sistemic a reglementărilor de salarizare din învățământ, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, organismul științific de specialitate cu rol consultativ în domeniul patrimoniului cultural mobil al Ministerului Culturii, își exprimă respectul față de decizia unei mari și reprezentative părți a muzeelor din România de a nu participa în acest an, urmare a acestei situații nefirești, la ediția jubiliară a Nopții Muzeelor, sub deviza „Noapte în muzeele din România”, a transmis Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor.
Muzeografii mai susțin că „desconsiderarea pregătirii complexe a specialiștilor din muzee, tratamentul discriminatoriu între diferitele tipuri de instituții culturale, subfinanțarea cronică a muzeelor, nu creează condițiile necesare pentru ca sectorul muzeal să își recapete demnitatea pe măsura valorii sale, a complexității activității și a răspunderii, după cum nu creează condițiile pentru sporirea patrimoniului cultural muzeal prin participarea sistematică la achizițiile de pe piața de profil națională și internațională”.
Evenimentul Noaptea Muzeelor se derulează în afara orelor de program și se bazează pe participarea voluntară a personalului din instituțiile muzeale, astfel că demersul muzeografilor din domeniu „este cu atât mai legitim”, este concluzia protestatarilor.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display