Teatrul Dramatic "Fani Tardini" vă aşteaptă! Recomandat

01 fanitardini 01 fanitardini
Astăzi, 1 martie 2021, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” a redus din nou la 30% capacitatea de ocupare a Sălii de Spectacole, după numai o săptămână în care a putut urca la 50%. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât ieri, 28 februarie 2021, prin Hotărârea nr. 119, revenirea municipiului Galaţi în scenariul galben după creşterea ratei de infectare cu noul coronavirus peste pragul de 1,5 cazuri la mia de locuitori. Ca urmare a acestei decizii, Teatrul a limitat la 30% vânzarea de bilete pentru următoarele reprezentaţii programate, respectiv: sâmbătă, 6 martie 2021, ora 19:00 – LISELOTTE ÎN MAI de Pozsgai Zsolt, regia: Cătălin Vasiliu; duminică, 7 martie 2021, ora 19:00 – MAME, creaţie colectivă, regia: Cristian Ban. Totodată, pe fondul cererii ridicate de bilete, Teatrul a programat încă o reprezentaţie a spectacolului MAME, în ziua de luni, 8 martie 2021, la ora 19:00, la un grad de ocupare de 30%. Biletele au fost puse în vânzare pe bilete.fanitardini.ro şi la casa de bilete. Teatrul Dramatic „Fani Tardini” oferă reprezentaţii în condiţii de siguranţă sanitară, în conformitate cu reglementările în vigoare. Gradul maxim de ocupare este de30% din capacitatea totală, începând cu data de 1 martie 2021. Locurile sunt distanţate. Publicul este obligat să poarte mască de protecţie, să-şi dezinfecteze tălpile pantofilor şi mâinile, să păstreze distanţa fizică faţă de ceilalţi în toate spaţiile comune şi să respecte culoarele de acces şi de evacuare, precum şi aşezarea în sală.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.