Paul Petrescu

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a efectuat, în perioada 20 – 21 aprilie, o vizită de lucru în Regatul Belgiei, în cadrul căreia s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românești din Regiunea Capitalei Bruxelles, ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și cu cei ai misiunii diplomatice din teritoriu.

Întrevederile au evidențiat specificul comunității românești din acest stat, provocările cu care se confruntă și susținerea pe care statul român o acordă cetățenilor săi.
În acest context, demnitarul DRP „a încurajat implicarea pe termen lung a mediului asociativ în acțiuni menite să păstreze și să promoveze identitatea lingvistică, culturală și religioasă în afara hotarelor și a subliniat importanța proiectelor dezvoltate pentru comunitatea românească din Regatul Belgiei”.

Delegația a vizitat Biserica Sfânta Parascheva din Bruxelles, prilej cu care oficialul român „a apreciat eforturile depuse de către Părintele Bogdan Popescu de a păstra vie credința creștin ortodoxă a românilor din această zonă.”

„În jurul acestui lăcaș, compatrioții noștri desfășoară numeroase activități, de la pictură, în atelierul de la subsol, până la activități în cadrul școlii parohiale, care ghidează pașii tinerelor generații prin viață. Sunt alături de această comunitate și de biserica în jurul căreia este coagulată”, a declarat Gheorghe Cârciu, secretar de stat al DRP
Programul a continuat cu participarea la festivalul ”Primăvara românească la Bruxelles”, organizat de Asociația Arthis, sub Înaltul Patronaj al Prim-ministrului României și cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Evenimentul s-a bucurat de prezența primarului orașului Bruxelles, Philippe Close, a viceprimarului, Lidia Mutyebelle, și a ministrului pensiilor și integrării sociale, Karine Lalieux.
Ulterior, demnitarul DRP a participat, alături de românii din regiune și de reprezentanți ai clerului, la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți, condus de Părintele Patriciu Vlaicu, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române „Sfântul Nicolae”, din Bruxelles.

Programul deplasării s-a încheiat cu vizitarea Asociaţiei Centrul de Acțiune Socială «Anastasia» (C.A.S.A), constituită în jurul Parohiei ”Sfântul Nicolae”, care are drept scop îmbunătățirea calității vieţii membrilor comunității de români, inclusiv a celor aflaţi ȋn dificultate, cu risc de marginalizare şi excluziune socială, prin educație, cultură şi asistență socială.

Europarlamentarul Dan Nica a solicitat în plenul Parlamentului European un plan UE pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor. Avem nevoie de acest plan, a spus Nica.

Propunerea a fost lansată de la microfonul PE.

„Avem nevoie de un plan european pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor. În plenul Parlamentului European, m-am adresat doamnei comisar european Kadri Simson, încă de anul trecut, privind necesitatea unui plan european care să fie concret și realizabil pentru creșterea eficientei energetice a clădirilor, ceea ce înseamnă categoric facturi mai mici la energie”, a declarat Dan Nica.

Europarlamentarul social-democrat a mai arătat că finanțaarea ar putea fi realizată cu fonduri UE și naționale.

„Am solicitat totodată atât crearea unor fonduri naționale în fiecare stat membru, cât și fonduri europene care să fie alocate astfel încât nicio familie, nicio întreprindere să nu fie puse în dificulate de plată unor facturi greu de suportat la energia electrică și gaze naturale”, a precizat Dan Nica.

Coaliția PSD-PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la București. Aliații au renunțat la candidatul Cătălin Cîrstoiu și vor propune candidați separați, potrivit unor surse din lumea politică.

Deciziile au fost luate pe parcursul nopții la capătul unei ședințe care a ținut aproape 14 ore.

Sursele susțin că în coaliție s-a decis să se meargă cu candidaturi separate, respectiv Gabriela Firea - PSD și Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide.

Mai spun sursele că ambii candidați nu se vor ataca în campanie și vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluții pentru București.

⁠Candidații pe sectoare rămân comuni, la fel și listele de consilii locale. Este o situație similară cu deciziile luate pentru Bacău si Brașov.

Primarul orașului Timișoara, Dominic Fritz, a fost amenințat în timp ce conducea o operațiune de demolare a unui gard construit ilegal. Dominic Fritz redă cetățenilor o stradă ocupată ilegal, care leagă un bulevard istoric al Timișoarei și un mare parc, Parcul Copiilor. Anunțul a fost făcut de USR prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit documentului, luni, Primăria Municipiului Timișoara, sub conducerea lui Dominic Fritz, a început demolarea unui gard construit ilegal, care bloca accesul cetățenilor pe Strada Cezar din Timișoara, care face legătura între Bulevardul C.D. Loga și Parcul Copiilor. Acesta a fost închis de proprietarii unei vile. Primarul Dominic Fritz a emis o dispoziție de demolare pentru lucrările ilegale pe domeniul public și a comunicat această dispoziție celor care au impus monopolul în acea zonă.

"Strada Cezar e situată într-o zonă ”fierbinte” a Timișoarei, zona străzii Loga unde multe vile au ajuns în mâinile clanurilor prin mijloace dubioase. Una din clădiri am recuperat-o anul trecut, cea de pe Loga 52. Acum am recuperat strada care face legătura între str. Loga și Parcul Copiilor,’’ spune Dominic Fritz, primarul Timişoarei.
În timpul demolării, proprietarii construcțiilor ilegale au ieșit să-l înfrunte pe primarul Dominic Fritz. Construcția aparține unui cunoscut clan de romi din Timișoara, clanul Cârpaci. Membrii clanului au încercat, fără succes, să oprească demolarea, susținând că distrugerea proprietății lor este ilegală. Ei l-au amenințat pe primar atât cu acționarea în justiție, cât și cu violența.

Însă decizia Primăriei a fost clară: în momentul în care vor fi demolate toate construcțiile ilegale, strada va deveni pietonală.

„Ultracinstitul primar Robu probabil a fost prea ocupat cu primăria care frauda concursuri pe bandă rulantă. Recunosc că la subiectul ăsta, mi-e greu să-mi ascund revolta. Cu fiecare nou caz de recuperare a terenurilor orașului vedem dimensiunea halucinantă a acestei caracatițe care a acaparat Timișoara timp de decenii. Și nimeni nu a avut curaj să pună piciorul în prag și să oprească aceste furturi din bunurile timișorenilor. Mă întreb și eu și un oraș întreg: de ce primarul de dinainte nu a recuperat terenurile orașului și a preferat să nu vadă nimic? Vilă cu vilă, teren cu teren recuperăm ce e al timișorenilor. Ne luăm demnitatea orașului înapoi, cu reguli egale pentru toți. Fără frică,’’ mai spune Dominic Fritz.

În acest timp, continuă lucrările de transformare a unui hectar de teren din Timișoara într-un spațiu generos cu zone de relaxare, cu mici păduri urbane, cu zonă sportivă și pentru evenimente. Zona de pe malul Begăi a fost recuperată de primărie de la mai mai mulți oameni de afaceri care au construit ilegal pe domeniul public, a precizat USR.

Președintele României Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la Cimitirul Național din Seul. Evenimentul a avut loc luni, a anunțat Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis și-a început luni vizita oficială în Coreea de Sud. Vizita se desfășoară în perioada 22-24 aprilie 2024, la invitația președintelui Yoon Suk Yeol. Iohannis este însoțit de miniștrii Angel Tîlvăr, Sebastian Burduja și Raed Arafat.

În timpul vizitei va fi adoptată „Declarația Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea”, un document care va stabili direcțiile principale de cooperare vizate de ambele părți pentru următorii 10 ani.

Președintele Klaus Iohannis va fi primit marți de președintele Yoon Suk Yeol. De asemenea, în cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea, președintele României va avea o întrevedere cu prim-ministrul Han Duck-soo.
Miercuri, Klaus Iohannis va vizita Complexul de producție Doosan Enerbility, Changwon (Busan), unde va avea o serie de discuții cu principalii factori de conducere referitoare la noile provocări și oportunități în domeniul energiei regenerabile și al reactoarelor modulare mici (SMR).

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, susține că Sistemul Garanţie-Returnare-SGR este proiectul prin care România celebrează Ziua Pământului. Tema din acest an a evenimentului este Planetă vs. Plastic.

„Ziua Pământului este un prilej minunat pentru ca oamenii din întreaga lume să reflecteze asupra impactului pe care acțiunile lor îl au asupra mediului și să caute soluții pentru a reduce poluarea și degradarea acestuia. Tema din acest an, <Planetă vs. Plastic>, își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la efectele nocive ale poluării cu plastic pentru sănătatea umană și pentru sănătatea planetei”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

Ministrul Mediului susține că peste 50 de țări și-au propus să nu mai polueze cu plastic până în anul 2040.

„Sistemul Garanţie-Returnare este proiectul prin care România celebrează această zi și ne dorim ca SGR să fie moștenirea pe care o lăsăm copiilor noștri, ca mesaj, ca atitudine, ca semn de prețuire față de natură. Acest sistem ne va uni pe toți în Hora Reciclării în speranța că țara noastră se va transforma din țara depozitării în țara reciclării” a spus Mircea Fechet.
Inițiativa „Ziua Pământului” datează din 1970 și aparține senatorului american Gaylord Nelson. În primul an de celebrare, Ziua Pământului a adunat în special tineri și cetățeni preocupați de soarta planetei. De-a lungul timpului, această sărbătoare a căpătat amploare și a devenit cunoscută în peste 140 de țări din întreaga lume.

Aeronava care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris a fost botezată Nadia Comăneci. Compania TAROM a semnat un acord de utilizare a numelui marei sportive.

Compania TAROM a semnat, joi, acordul de utilizare a numelui Nadiei Comăneci pentru denumirea unei aeronave B737-800 din flota companiei aeriene. Astfel, aeronava va purta numele marii gimnaste române, deținătoarea celor cinci medalii de aur la Jocurile Olimpice, în 1976 și în 1980, și a recordului pentru prima notă de 10 din istoria gimnasticii, la Montreal, în 1976.

„Mă bucur să fac parte din acest proiect prin care pot fi alături de sportivii noștri și de români. Doresc succes delegației României la Jocurile Olimpice. Istoria se scrie mai departe!”, a declarat Nadia Comăneci.

„TAROM este un partener istoric al sportivilor români care au reprezentat și reprezintă țara noastră la Jocurile Olimpice. Faptul că sportivii români, participanți la Olimpiadă, vor zbura către Paris la bordul aeronavei ce poartă numele Nadiei Comăneci, care a scris istorie la Montreal, în 1976, și a devenit cea mai galonată sportivă româncă din toate timpurile, este un simbol al parteneriatului pe care TAROM l-a încheiat, de-a lungul anilor, cu tot ceea ce înseamnă perseverență și performanță”, a declarat Costin Iordache, directorul general al TAROM.

Aceasta este prima aeronavă din flota TAROM care va primi numele unui sportiv. Marea sportivă a acordat gratuit statului român dreptul de utilizare a numelui său pentru industria transportului din România. Aeronava „Nadia Comăneci” va deservi, în continuare, clienții companiei TAROM.

O întâlnire în care s-a discutat despre admiterea României în Programul Visa Waiver a avut loc la Palatul Victoria. Au participat reprezentanți ai guvernului român și ai SUA.

Admiterea României în Programul Visa Waiver este un obiectiv strategic național pentru îndeplinirea căruia Guvernul României lucrează îndeaproape cu partenerii americani, au anunțat reprezentanții Guvernului.

Vicepremierul Marian Neacșu, Seful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu și Cordonatorul național pentru Programul Visa Waiver consilierul de stat Valentin Vătăjelu au primit-o la Palatul Victoria pe Rena Bitter Secretarul adjunct pentru afaceri consulare din cadrul Departamentului de Stat al SUA, însoțită de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, d Kathleen Kavalec și Consulul General John Gimbel.

România este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice dar, pentru scăderea ratei de refuz sub pragul de 3%, este nevoie de sprijinul tuturor cetățenilor români care dețin sau au deținut viza SUA de tip B1/B2 - afaceri și turism. Reînnoirea acesteia în următoarele șase luni ne poate asigura succesul, a precizat partea română.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu Șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, Președintele Emiratelor Arabe Unite și conducătorul Emiratului Abu Dhabi. Pe timp de pace putem construi, a fost mesajul premierului român. Ciolacu face o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite.

„Pe timp de pace putem construi. Asigurarea securității în zonele noastre va contribui la impulsionarea relațiilor comerciale și a investițiilor reciproce este concluzia întâlnirii avute astăzi cu Președintele Emiratelor Arabe Unite și conducătorul Emiratului Abu Dhabi, Șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, căruia îi mulțumesc atât pentru primirea călduroasă, cât și pentru deschiderea avută față de consolidarea relațiilor dintre cele două state”, este mesajul transmis cu acest prilej de premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului român a menționat că România rămâne angajată alături de Uniunea Europeană, SUA și partenerii regionali pentru a contribui la eforturile de dezescaladare a situației din Orientul Mijlociu. În acest context, premierul Marcel Ciolacu a apreciat poziția echilibrată a Emiratelor Arabe Unite și apelul la reținere adresat celor două părți după atacul Iranului asupra Statului Israel.
Vizita premierului Marcel Ciolacu în Emiratele Arabe Unite a avut și o proeminentă componentă economică, prin seria de întrevederi pe care șeful Executivului român și membrii delegației guvernamentale le-au avut cu alți oficiali și cu reprezentanți ai unor companii emirateze de renume pentru domenii strategice de interes pentru România, precum infrastructura de transport, energie, agricultură și digitalizare.

Discuțiile care au avut loc în plenul delegațiilor guvernamentale din România și Emiratele Arabe Unite și în cadrul întrevederilor bilaterale la nivel de miniștri deschid perspective de atragere a unor noi investiții în România. A fost discutată dezvoltarea dialogului bilateral la nivel de companii naționale care a avut ca rezultat concret schimbul de acorduri bilaterale în domeniul digitalizării și reglementării în telecomunicații.

„Încurajăm dezvoltarea de proiecte strategice comune, care să contribuie la dezvoltarea economică a statelor noastre, inclusiv în cadrul dialogului periodic la nivel de responsabili naționali. Apreciem interesul manifestat aici, în Emiratele Arabe Unite, și de partenerii noștri de dialog și așteptăm cu interes cea de-a treia sesiune a Comisiei inter-guvernamentale de cooperare care va avea loc foarte curând la București, pe 26 aprilie, și care rămâne un instrument valoros pentru promovarea contactelor instituționale”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Șeful Executivului român a reafirmat, totodată, sprijinul României pentru dezvoltarea relațiilor Uniunii Europene cu Consiliul de Cooperare al Golfului, evocând în acest context cadrul de cooperare pe care îl oferă organizarea în 2024 a unui forum de investiții UE- Emiratele Arabe Unite și apropiatul Forum la nivel înalt privind cooperarea și securitatea regională UE– Consiliul de Cooperare al Golfului, programat să aibă loc chiar săptămâna viitoare.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a discutat despre agricultura din România cu reprezentanții unor companii din Qatar și Emiratele Arabe Unite. Un nou drum pentru România prin dezvoltarea de proiecte pentru agricultură, zootehnie și procesare, a fost mesajul ministrului.

Ministrul Florin Barbu a transmis mesajul pe Facebook.

„Un nou drum pentru România prin dezvoltarea de proiecte pentru agricultură, zootehnie și procesare România are nevoie de investiții în procesarea materiei prime pe care o obțin fermierii noștri! Numai așa vom crește valoarea produselor românești și vom echilibra balanța comercială. Am prezentat potențialul uriaș al agriculturii românești în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut în ultimele două zile cu oficialii și reprezentanții celor mai puternice companii din Qatar și Emiratele Arabe Unite”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Potrivit ministrului român, în cadrul vizitei oficiale a delegației Guvernului României, conduse de premierul Marcel Ciolacu, au fost puse bazele unor proiecte majore de investiții în domeniul zootehnic, privind dezvoltarea de abatoare pentru procesarea cărnii de ovine, construirea unei fabrici de procesare a laptelui praf, precum și construirea unei fabrici de procesare legume și materie primă pentru obținerea condimentelor.