Paul Petrescu

Siegfried Mureșan a fost reales vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European. El a obținut 151 din 170 de voturi valabil exprimate. Anunțul a fost făcut miercuri, pe Facebook.

„Tocmai am fost reales vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European. Grupul PPE este cel care a câștigat alegerile europarlamentare din 9 iunie și și-a întărit poziția de cel mai mare grup politic din Parlamentul European. Am fost ales cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate”, a anunțat Mureșan.
Liberalul a anunțat care sunt prioritățile sale în noul mandat.

„Ca vicepreședinte, voi continua să apăr interesele României în conducerea Grupului PPE. (...) În următorul mandat, împreună cu colegii europarlamentari din Partidul Național Liberal, voi apăra în continuare fondurile europene alocate României și interesele fermierilor români. În același timp, voi susține crearea unei majorități proeuropene în Parlamentul European, alături de celelalte familii politice proeuropene și sub conducerea noastră, a Grupului PPE, în calitate de câștigători ai alegerilor europene. Astfel, europarlamentarii extremiști, antieuropeni, precum AUR, vor fi izolați și nu vor putea influența deciziile europene. De asemenea, voi susține Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Nu în ultimul rând, voi susține toate acele măsuri care duc la garantarea securității în interiorul Uniunii Europene”, a precizat Mureșan.

Primarul Capitalei Nicușor Dan vrea ca alegerile prezidențiale să fie oriagnizate la finalul anului. E absurd să avem alegeri în septembrie când azi nu știm încă nici candidații partidelor, spune Dan.

Primarul general consideră că este nevoie de o revenire la calendarul constituțional.
„Privesc de la distanță dezbaterea din spațiul public despre data alegerilor prezidențiale, însă cred că e necesar să punctez că e nevoie de o revenire la calendarul constituțional. Cetățenii trebuie să fie informați atunci când își aleg președintele și pentru asta e nevoie de timp. E absurd să avem alegeri în septembrie când astăzi nu știm încă nici candidații partidelor”, a transmis pe Facebook Nicușor Dan.
PNL militează pentru organizarea alegerilor prezidențiale în decembrie, în timp ce PSD vrea ca alegerile să fie în septembrie. Liderii PNL și PSD ar putea stabili data alegerilor prezidențiale în cadrul reuniunii colaiției de miercuri, 19 iunie.

Primarul ales al Sectorului 1, George Tuță, solicită Primăriei Sectorului 1 să comunice măsurile luate pentru sprijinirea cetățenilor în perioada de caniculă. PNL Sector 1 va deschide două puncte de hidratare, în lipsa unui răspuns din partea Primăriei Sectorului 1, a anunțat Tuță.

Decizia a fost luată deoarece Administrația Națională de Meteorologie anunță zile succesive de cod galben și portocaliu de caniculă în București. În aceată perioadă vor fi înregistrate temperaturi de 38 de grade la umbră și 45 de grade la soare.

„Am trimis Primăriei Sectorului 1 o solicitare încă de ieri prin care am cerut să fim informați ce măsuri a luat Primăria pentru sprijinirea cetățenilor în aceste zile caniculare (montarea de corturi special amenajate, puncte de hidratare, instalarea de cișmele suplimentare în zonele aglomerate. Este obligația administrației locale să își îndeplinească atribuțiile pentru ameliorarea efectelor temperaturilor extreme. Conform Codului Administrativ (art. 155, alin. 5, lit. b), Primarul are inclusiv atribuția de a gestiona situațiile de urgență”, a anunțat George Tuța.

PNL va deschide două centre de hidratare în zone publice.
„Întrucât până în prezent Primăria Sectorului 1 nu a întreprins nicio măsură vizibilă în sprijinul cetățenilor, PNL Sector 1 va deschide două puncte de hidratare. Acestea vor funcționa în sediile din Bulevardul Banu Manta nr. 83 și strada Ion Câmpineanu nr. 27, unde pe toată durată caniculei, toți cetățenii vor putea veni să se hidrateze, adăpostindu-se de căldură în spatii cu aer condiționat. Mai mult, sediile noastre sunt pet-friendly, deci cetățenii vor găsi apă și răcoare și pentru animăluțele cu care ar fi la plimbare prin sector”, a adăugat Tuță.
„Rolul Primăriei este de a se îngriji de toți cetățenii Sectorului și vom continua să facem totul pentru ca actuala administrație să-și respecte îndatoririle în scurtul timp pe care-l mai are în Primărie”, a precizat primarul ales George Tuță.

„Veniți în România! Avem nu doar fotbal de calitate, ci și obiective turistice spectaculoase! Munții Carpați, Delta Dunării, mănăstirile din nordul Moldovei, cetățile dacice, satele din Transilvania și litoralul românesc sunt destinațiile turistice unde veți dori să reveniți”, a transmis Marcel Ciolacu.

Premierul român l-a invitat și pe premierul din Bavaria să viziteze România.

„Îl aștept, cu drag, pe prim-ministrul bavarez Markus Söder! Cu siguranță își va face amintiri unice în Delta Dunării și la Castelul Bran”, a adăugar Ciolacu..

Cu ajutorul unui cod QR care este vizibil la peste 600 de taxiuri colantate, România este promovată în Hamburg, Berlin, München și Frankfurt, pe toată durata Campionatului European de Fotbal.
Premierul român Marcel Ciolacu a făcut o vizită de două zile în Bavaria. Marți, el a prezidat marți, împreună cu prim-ministrul din Bavaria, Markus Söder, o ședință comună de guvern. În cadrul acesteia s-a discutat despre alegeri, economie, securitate și comunitate. Părțile au semnat un memorandum.

Premierul român Marcel Ciolacu a prezidat marți, împreună cu prim-ministrul din Bavaria Markus Söder, o ședință comună de guvern. În cadrul acesteia s-a discutat despre alegeri, economie, securitate, comunitate. Părțile au semnat un memorandum.

Ședința comună a guvernelor din România și Bavaria a avut loc marți.
Marcel Ciolacu a ajuns luni, la München, la invitația șefului guvernului bavarez, Markus Söder „pentru a celebra împreună împlinirea a 25 de ani de cooperare instituționalizată între România și Bavaria”. Marți cei doi lideri au avut discuții și apoi au prezidat ședința comună a celor două guverne.

„Prezența mea aici este dovada relațiilor excelente de cooperare dintre România și Bavaria și vine în continuarea vizitei Prim-ministrului Markus Söder la București, în luna februarie a anului trecut, când declarația noastră guvernamentală comună a fost adaptată la contextul actual. Prin aceasta s-a impulsionat inclusiv reluarea lucrărilor Comisiei mixte guvernamentale România-Bavaria. Împreună cu miniștri români și deputatul minorității germane, am luat parte la prima ședință comună de guvern dintre România și Bavaria, în care am abordat o gamă largă de subiecte, de la dosare de politică externă și europeană, la agenda de securitate, cooperare economică, cooperare pe linie de afaceri interne, afaceri sociale și muncă”, a declarat Marcel Ciolacu.

Cei doi lideri au mai discutat despre alegeri, extinderea UE, spațiul Schengen și războiul din Ucraina. În timpul evenimentului, miniștrii economiei român și bavarez au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru promovarea spiritului antreprenorial și în sprijinul IMM-urilor.

 

Liderii REPER solicită revocarea conducerii AEP și anchetă asupra procesului electoral. Ramona Strugariu, copreședinta REPER, le cere public preşedintelui Iohannis, premierului Ciolacu şi Parlamentului „să nu mai gireze furtul şi să revoce conducerea AEP, responsabilă pentru dezastrul acestor alegeri, apoi să declanşeze anchetă pentru investigarea integrității acestui proces electoral”.

“Autoritatea Electorală Permanentă are un președinte numit de Parlament şi vicepreședinți numiți de președintele României și de prim-ministru. Aceşti oameni şi aceste instituții tac şi acceptă frauda, incompetența, girează furtul şi haosul. Ignoră fiecare om furat, în parte. Art. 101 alin. (7) din Legea nr. 208/2015 spune foarte clar că președintele și vicepreședinții pot fi revocați din funcție, pentru motive temeinice, de către autoritățile care i-au numit. Cer public revocarea conducerii AEP. Motive mai temeinice decât mărturiile sutelor de oameni cărora le-a dispărut votul din secții, miile de secții cu voturi zero, organizarea sub orice limită a demnității umane, cu oameni luați de salvări şi saci desigilați care zac pe asfalt, nu există. Le solicit deschis, colegial şi constructiv colegilor de la USR să inițiem împreună moțiune simplă împotriva conducerii AEP pentru felul în care au fost organizate şi gestionate aceste alegeri. Cer comisiilor permanente ale Parlamentului, conform Art. 78 din Regulamentul Senatului şi Art. 72 din Regulamentul Camerei Deputaților, să iniţieze o anchetă parlamentară pentru investigarea integrității acestor alegeri şi grupurilor parlamentare să solicite, la rândul lor, înființarea unei Comisii de anchetă. Nu mai închideți ochii. Aşa se fură democrația”, a declarat Ramona Strugariu.

Partidele din opoziție au contestat rezultatul alegerilor susținând că în procesul electoral au intervenit numeroase nereguli și suspiciuni.

PSD are un număr dublu de mandate de președinte de consiliu județean față de PNL. Rezultate parțiale arată că PSD are 21 de mandate, în timp ce PNL obține 10.

Voturile au fost centralizate în 35 de județe, potrivit statisticii prezentate luni, 17 iunie,

Până acum. PSD are 21 de mandate de președinte de consiliu județean, iar PNL are 10 mandate.

UDMR are trei președinți de consilii județene, iar Alianța PSD-PNL un mandat.

Șeful interimar al Camerei Deputaților pledează pentru întărirea rolului Senatului. Consider că sistemul bicameral trebuie păstrat, iar rolul Senatului trebuie întărit, a declarat Alfred Simonis.

Declarația a fost făcută în timpul sesiunii solemne consacrate aniversării a 160 de ani de la constituirea Senatului României.
„Ne aflăm astăzi într-un moment important pentru istoria noastră națională, celebrând 160 de ani de la înființarea Senatului României. Azi, privim cu respect la trecutul nostru și suntem conștienți de rolul esențial pe care această instituție l-a avut în dezvoltarea și consolidarea democrației românești. Înființarea Senatului, în anul 1864, a marcat un moment de cotitură în istoria modernă a României, fiind parte integrantă a reformelor promovate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. De-a lungul celor 160 de ani, Senatul României a traversat perioade de transformări și provocări, reflectând evoluțiile politice și sociale ale țării noastre. În momentele de cumpănă, Senatul a fost un pilon de stabilitate și un forum de dezbatere unde s-au conturat direcțiile majore de dezvoltare a statului român”, a declarat Alfred Simonis.

El a pledat pentru sistemul bicameral și pentru un rol mai important al Senatului.
„Senatul trebuie să rămână un promotor al reformelor și al deschiderii către noi oportunități prin diplomația parlamentară. Suntem încă o democrație tânără, de aceea consider că sistemul bicameral trebuie păstrat, iar rolul Senatului trebuie întărit, pentru că avem nevoie de cât mai multă dezbatere și analiză astfel încât legile pe care le facem să fie cât mai bune”, a precizat Simonis.

Inspectoratul General de Aviatie al MAI a anunțat luni că organe prelevate pentru transplant, au fost transportate de la Timişoara la Bucureşti cu un elicopter Black Hawk. Un alt transport, catre Cluj-Napoca, a fost realizat pe cale terestră.

Duminică, 16 iunie a.c., o echipă medicală din Bucureşti a fost transportată la Timişoara, cu ajutorul unui elicopter Black Hawk, pentru a preleva organe necesare pentru salvarea a trei pacienţi din Bucureşti şi Cluj-Napoca.
Organele au ajuns în timp util la Bucureşti, ajutând la salvarea şi creşterea calităţii vieţii a doi pacienţi internaţi la Institutul Clinic Fundeni şi la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice.

Un alt organ prelevat a ajuns la Cluj-Napoca cu o ambulanţă, pentru a fi transplantat la un pacient cu afecţiuni renale.
Împreună, toți cei implicați în executarea acestei misiuni, au format o echipă care a făcut ca drumul de la donator la primitori să fie parcurs fără probleme și în timp util, a precizat Inspectoratul General de Aviatie.

Premierul Marcel Cioacu se află, începând de astăzi, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze.

”Împreună cu miniștri români și cu deputatul minorității germane voi participa la prima ședință comună de guvern dintre România și Bavaria, în care vom discuta despre dosare de politică externă și europeană, securitate, cooperare pe linie de afaceri interne, afaceri sociale și muncă. Dimensiunea economică este un pilon al colaborării noastre. Dintre landurile germane, Bavaria reprezintă cel mai important investitor și partener comercial pentru România, cu un volum de schimburi comerciale de peste 8 miliarde de euro. Ne dorim ca marile companii cu sediul în Bavaria din domeniul industriei auto, al ingineriei și al industriei aerospațiale să investească în România pentru că avem unul dintre cele mai mari ritmuri de creștere din Europa”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului va participa în această seară la recepția oferită în onoarea sa, la Castelul Nymphenburg din Munchen, împreună cu reprezentanți ai diasporei, ai etnicilor germani din România, ai sașilor și ai șvabilor, precum și ai cultelor. Comunitatea românească din Bavaria este cea mai numeroasă comunitate străină din acest land, potrivit datelor oficiale, în Bavaria sunt stabiliți 213.000 cetățeni români.

Mâine, premierul Marcel Ciolacu va fi primit de către prim-ministrul Statului Liber Bavaria, Markus Söder, la sediul Cancelariei de Stat Bavareze, cu care va avea, ulterior, și o întrevedere tête-à-tête.

Cele două guverne, român și bavarez, vor avea o ședință comună în care vor trece în revistă elementele reprezentative în relațiile bilaterale, vor discuta despre viitorul statelor candidate la aderarea la Uniunea Europeană din Balcanii de Vest, Ucraina și Republica Moldova și Strategia UE pentru Regiunea Dunării, despre situația de securitate în Europa, cu accent pe situația din Ucraina și măsurile care au fost luate pentru sprijinirea țării vecine. Agenda de discuții cuprinde și alte subiecte, precum cooperarea în domeniul securității, fenomenul migrației, Spațiul Schengen, educație și cercetare.

Totodată, cele două delegații guvernamentale vor semna un memorandum pe tema antreprenoriatului, IMMurilor și Start-Up-urilor.
În cadrul vizitei oficiale, premierul este însoțit de ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, de ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, de ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, de ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, de ministrul muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Dintre landurile germane, Bavaria reprezintă cel mai important investitor și partener comercial pentru România, cu un volum de schimburi comerciale de cca. 8,37 miliarde EUR (pe locul II se situează Landul BadenWürttemberg cu 8,22 mld. EUR, iar pe locul III Landul Renania de Nord-Westfalia cu 7,39 mld. EUR), acestea vizând în principal domeniile construcțiilor de mașini, piese și componente din industria auto, IT. Peste 1.000 de întreprinderi din Bavaria contribuie la schimburile economice cu țara noastră.