Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, participă în aceste zile la Reuniunea Informală a miniștrilor agriculturii, desfășurată la Budapesta, unde este lansată dezbaterea privind Politica Agricolă Comună post-2027.
Dezbaterea are scopul de a contura așteptările miniștrilor agriculturii și de a ghida noua Comisie, care urmează să preia mandatul în toamnă, să pregătească propuneri legislative pentru PAC post-2027.
În conformitate cu prioritățile Președinției maghiare a UE, tema reuniunii este „Către o viitoare politică agricolă comună competitivă, rezistentă la criză, durabilă, favorabilă agricultorilor și bazată pe cunoaștere”.
„Schimbul de puncte de vedere ale oficialilor europeni se va concentra pe trei teme cheie. În primul rând, va fi inițiată o dezbatere privind simplificarea schemelor de sprijin pentru agricultură și revizuirea principalelor tipuri de sprijin. În al doilea rând, va fi analizat modul în care poate fi sporită contribuția sectorului agricol la obiectivele Geen Deal fără a pune în pericol competitivitatea fermierilor. În cele din urmă, se va realiza revizuirea instrumentelor sistemului de management al crizelor pentru a asigura un sprijin eficient pentru fermierii aflați în situații de criză din ce în ce mai frecvente”, transmite Ministerul Agriculturii.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat recent că în anul școlar 2024-2025 sunt 70 de unități de învățământ cu grup sanitar neconform. Este vorba despre unitățile care nu sunt prinse în programe de finanțare pentru rezolvarea problemei.
Declarația a fost făcută la finalul ședinței de Guvern de săptămâna trecută.
„Ultima actualizare arată că am scăzut la 70 de unități de învățământ cu grup sanitar neconform care nu sunt cuprinse în momentul de față la finanțare pentru a rezolva această problemă”, a explicat Ligia Deca.
Potrivit lui Deca, ministerul va avea în continuare proiecte pentru rezolvarea problemei.
„Dintre cele 70 de grupuri sanitare neconforme, 50 vor fi cuprinse într-o hotărâre Guvern pentru finanțare, pe care ministerul o va inițiat chiar de anul acesta, cele 20 rămase prezintă caracteristici care nu permit finanțarea actuală, fie sunt pe terenuri private, fie deja sunt prinse în alte programe de finanțare”, a precizat ministrul Educației.
Președintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, a transmis un mesaj cu ocazia deschiderii noului an şcolar 2024-2025. Școala românească are nevoie de o voce comună, a spus liderul FSLI.
Mesajul a fost trimis luni, în prima zi de școală.
„Ştiu că schimbările pot să creeze nelinişte sau chiar confuzie, la început, dar sunt convins, că orice provocare va putea fi cu bine depăşită dacă personalul din educaţie şi părinţii vor lua cele mai bune decizii, împreună, care să fie în avantajul formării şi pregătirii copiilor. Şcoala este un mediu în care se deprind noţiuni, în care se şlefuiesc talente, în care se nasc genii, în care societatea românească îşi construieşte viitorul. Un viitor solid nu poate fi construit fără un sistem de educaţie modern, centrat pe nevoile şi abilităţile copiilor, dar şi pe realităţile momentului, astfel încât tranziţia către mediul universitar şi către piaţa muncii să fie făcută constructiv”, a spus Simion Hancescu.
Liderul FSLI a enumerat problemele cu care se confruntă sistemul de educație.
„La catedră, avem nevoie de oameni dedicaţi, care ştiu cum să modeleze noile generaţii, oferindu-le un sistem de valori puternic şi nu unul clădit pe tentaţii trecătoare, lipsit de substanţă, de moralitate. Avem nevoie de securitate şi siguranţă în fiecare unitate de învăţământ din ţară, pentru că pericolele care pândesc la poarta şcolilor sunt reale: violenţă, bullying, adicţii. De aceea, școala românească are nevoie de o voce comună a dascălilor, părinților și a elevilor”, a adăugat Hancescu.
Liderul de sindicat a vorbit și despre colaborarea cu politicienii.
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ îşi continuă misiunea prin care vom semnala şi vom depune orice efort prin care hibele sistemului de educaţie din România să fie înlăturate, iar calitatea actului educaţional să primeze. Educaţia din România are nevoie de resurse materiale, iar aici ne îndreptăm privirea către viitorul Parlament al României şi către viitorul preşedinte. Implicarea autorităţilor statului este obligatorie, prin urmare facem apel la clasa politică să nu folosească promisiunile false ca lozinci în campania electorală! Dacă nu vom privi sistemul de învăţământ cu atenţia necesară şi dacă nu vom fi responsabili, riscăm să facem greşeli care vor fi decontate de generaţiile noi, punându-le în cârcă o povară nemeritată. Elevii români, copiii acestei ţări, merită şansa unui viitor mai bun, iar el nu poate fi clădit cu minciuni, amânări sau dezinteres. Vom fi alături de fiecare membru de sindicat, dar şi de fiecare elev şi fiecare părinte, pentru că noi înţelegem că avem un numitor comun: dorinţa unei şcoli mai bune în România”, a precizat Simion Hancescu.
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj înainte de startul noului an școlar. Părinții și copiii nu cred că așteaptă de la politicieni discursuri sforăitoare în prima zi de școală, ci să își facă treaba și să asigure condiții bune de studiu, a fost mesajul șefului Guvernului.
Duminică, premierul a vizitat două școli din Sectoarele 4 și 6 ale Capitalei.
„Primarul Daniel Băluță mi-a spus că aici – la Colegiul “Mihai Eminescu”, un liceu de elită al Capitalei, înainte era o clădire care risca să se prăbușească la primul cutremur. Astăzi s-au investit 35 de milioane de lei prin CNI și a fost refăcută din temelii. Peste 1300 de copii au cele mai bune condiții de învățare, mai ales că domnul primar a obținut alți bani prin PNRR pentru dotarea acestei școli cu toate materialele necesare. La fel și în sectorul 6, unde îl felicit pe primarul Ciucu pentru implicare. Și acolo vorbim de o școală modernă, la cele mai înalte standarde educaționale. Sunt exemple de succes care demonstrează că atunci când ai o viziune și un proiect clar în minte obții rezultate”, a transmis Ciolacu la finalul vizitei.
„Bani sunt. Avem și bani de la Guvern, dar și fonduri europene. Este nevoie doar de viziune. Iar în sectoarele 4 și 6, la fel ca în 3 și chiar 5, avem primari implicați care au înțeles nevoile comunităților. Sper ca lucrurile să se schimbe rapid și în sectoarele 1 și 2”, a precizat Marcel Ciolacu.
FRF le cere suporterilor care vor asista la meciul România-Lituania să vină la stadion cu haine galbene. Hai în galben să susținem echipa și să recreăm împreună atmosfera de la Euro 2024, a transmis FRF.
Partida din Liga Națiunilor se va disputa luni, de la ora 21.45, pe stadionul Steaua din București. Acesta va fi primul meci pe teren propriu al României după participarea la Campionatul European din Germania.
„Suporterii sunt invitați să vină îmbrăcați în galben pentru a susține echipa națională într-un stadion plin. Zidul Galben și Generația de Suflet vor cânta împreună imnul național, arătând încă o dată unitatea care a impresionat pe toată lumea la Campionatul European”, a anunțat federația.
FRF a mai anunțat că suporterii vor avea ocazia să se distreze în Arena Fanilor, amplasată în afara stadionului. Aceasta se va deschide cu 3 ore înainte de fluierul de start și va include jocuri, concursuri și multe surprize pentru toți suporterii.
Vineri, la Priștina, România a învins cu 3-0 selecționata din Kosovo, în primul meci din Liga Națiunilor.
Președintele României, Klaus Iohannis a transmis un mesaj participanților la adunarea de la Țebea 2024: Avram Iancu este cel mai mare erou național al românilor din Transilvania, a spus șeful statului.
Mesajul președintelui a fost citit duminică, la Țebea, de Mihai Şomordolea, Consilier de Stat - Departamentul Securității Naționale - Secretariat CSAT. Avram Iancu este una dintre cele mai proeminente figuri ale spiritului revoluționar pașoptist și un simbol al luptei pentru emanciparea națională și socială, a fost ideea de bază a mesajului.
„Spiritul „Crăișorului Munților” a dăinuit peste timp și continuă să inspire prin forța, tenacitatea și noblețea idealurilor care au făcut din Avram Iancu cel mai mare erou național al românilor din Transilvania. (...) Încărcătura simbolică a sărbătorii de astăzi de la Țebea este una specială în acest an proclamat <Anul Avram Iancu>, la două secole de la nașterea sa. Demn de statura istorică a înaintașului său Horea, Avram Iancu a fost un lider desăvârșit, care a inspirat și a motivat mii de oameni prin devotamentul său pentru o cauză dreaptă, prin perseverența și prin puterea sa de sacrificiu. Avram Iancu a militat întotdeauna pentru solidaritate, dialog și înțelegere reciprocă, văzute nu doar ca mijloace de dobândire a libertății, ci și ca resorturi menite să contribuie la promovarea conștiinței naționale și la dezvoltarea statului român”, a transmis președintele României.
Iohannis s-a referit și la viitor.
„Sunt încrezător că, atât timp cât ne cinstim eroii și continuăm să ducem mai departe moștenirea lor, avem un viitor prosper în față, într-o Românie puternică, modernă și democratică, parte a marii familii europene!”, a precizat Klaus Iohannis.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este partenera Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București în organizarea expoziției fotografice itinerante ”We the People”, care marchează aniversarea unui sfert de secol de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii și România.
„Noi, Poporul” / ”We the People” este un eseu fotografic, tematic, care explorează relațiile diplomatice, de securitate, economice, culturale dintre poporul român și cel american. Această colecție de interacțiuni între națiunile noastre ilustrează faptul că Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite și România este accesibil tuturor. Este o expoziție care surprinde pe larg interacțiunile dintre cele două popoare, încă de la începutul Parteneriatului Strategic în 1997.
Expoziția se axează pe tema "We the People", care este faimosul preambul al Constituției Statelor Unite și întruchiparea legăturilor umane care formează punți de înțelegere și cooperare între noi toți.
Diplomația și prietenia bilaterală de succes se bazează pe aceste legături și pe valorile comune pe care le înglobează. Cunoscutul jurnalist, corespondent și ulterior diplomat american Edward R. Murrow spunea, despre rolul esențial al legăturilor dintre oameni: „Elementul cu adevărat esențial în schimburile internaționale îl reprezintă această ultimă distanță de un metru, rămasă între interlocutori, care poate fi depășită prin contact personal, atunci când o persoană îi vorbește celeilalte”.
Până în prezent, pe parcursul celor doi ani de la lansare, această expoziție a fost vernisată și expusă timp de câte aproximativ o lună de zile în orașele Craiova, Timișoara, București, Sibiu, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Oradea, Suceava și Brașov.
Pentru Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, ca partener al organizării acestui eveniment, este o bucurie faptul că expoziția va fi disponibilă și locuitorilor județului Galați, fiind un prilej deosebit de a răspândi mesajul relațiilor pozitive și înfloritoare dintre Statele Unite ale Americii și România.
Ministrul Simona Bucura-Oprescu susține că introducerea salariului minim european reprezintă o garanție că salariile mici din România vor crește odată cu dezvoltarea economică
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a participat la finalul săptămânii trecute la dezbaterea cu tema „Transpunerea în legislația națională a prevederilor Directivei UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană”, eveniment organizat de Blocul Național Sindical (BNS).
Guvernul României a aprobat deja, pe 21 iunie 2024, proiectul de lege inițiat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) pentru implementarea acestei directive, proiect care a fost trimis spre adoptare în Parlament după ample consultări cu partenerii sociali pentru stabilirea modului în care va fi determinat salariul minim adecvat conform Directivei. Formula de calcul care va fi stabilită va ține cont de puterea de cumpărare, de nivelul câștigului salarial mediu brut și de productivitatea muncii.
Textul proiectului de lege prevede că nu vor exista diminuări salariale și stimulează încheierea de contracte colective de muncă, consolidând în același timp dialogul cu partenerii sociali în stabilirea salariului minim.
„Am făcut pași importanți împreună în elaborarea proiectului de lege care a fost adoptat de Guvern. Suntem deschiși la propunerile dumneavoastră, în măsura în care proiectul de lege poate fi îmbunătățit în parcursul său parlamentar, astfel încât să reușim elaborarea unui act normativ de calitate care să contribuie la o piață a muncii mai puternică și mai bine reglementată. Acest proiect de lege își propune, pe de o parte, adecvarea salariului minim pentru a proteja puterea de cumpărare a lucrătorilor, iar pe de altă parte, să țină cont de productivitatea muncii pentru a îmbunătăți competitivitatea companiilor. Pentru a plăti salarii decente și pentru a putea crește și mai mult pensiile este nevoie de o piață a muncii puternică, iar în acest sens este important ca numărul celor care muncesc legal să fie cât mai mare. Introducerea salariului minim european reprezintă o garanție că salariile mici din România vor crește odată cu dezvoltarea economică, ceea ce va contribui la micșorarea decalajelor. România va putea astfel să manțină lucrătorii calificați care altfel ar fi tentați să plece în alte țări pentru salarii mai mari. Prin implementarea Directivei va putea fi stimulată creșterea economică prin creșterea puterii de cumpărare a lucrătorilor și se vor încuraja investițiile în formarea profesională și în creșterea productivității”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
În ultimii patru ani, numărul contractelor de muncă plătite la salariul minim în România a înregistrat o scădere semnificativă. În septembrie 2020, 26,31% din totalul contractelor de muncă (1.671.284) erau plătite la salariul minim. Acest procent a scăzut până în august 2024 la 16,62% (respectiv 1.105.977 din totalul de 6.655.266 de contracte înregistrate). Guvernul Marcel Ciolacu a majorat, începând cu 1 iulie, salariul minim brut pe țară garantat în plată de la 3.300 de lei la 3.700 de lei.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că au fost declarate eligibile în vederea finanțării peste 500 proiecte prin care fermierii au solicitat finanțare nerambursabilă pentru achiziția de utilaje.
Anunțul a fost făcut pe Facebook.
„MADR continuă să sprijine fermierii să investească în utilaje agricole moderne și eficiente. Pe pagina www.afir.ro a fost publicat Raportul de selecție intermediar aferent submăsurii 4.1, pachetul 4.1.1. Achiziții simple de utilaje la nivelul fermei - sector vegetal, componenta toate culturile, exceptând sfecla de zahăr și formele asociative”, a anunțat Ministerul Agriculturii.
Peste 500 de proiecte au fost declarate eligibile în vederea finanțării
„Astfel, în urma procesului de evaluare, au fost declarate eligibile în vederea finanțării 511 proiecte prin care fermierii au solicitat finanțare nerambursabilă pentru achiziția de utilaje”, a mai transmsi MADR.
Proiectele selectate au o valoare de 147,4 milioane de euro.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, a anunțat că a semnat 68 de noi contracte de finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Este vorba despre proiecte care vizează drumurile locale, rețelele de apă, canalizarea și sistemele de distribuție a gazelor.
Proiectele au o valoare totală de 715,5 milioane de lei.
„Proiectele de astăzi se alătură celorlalte 3.806, în valoare de peste 45,6 miliarde de lei, pentru care au fost semnate contractele de finanțare și care facilitează accesul locuitorilor la servicii de utilitate publică de calitate, la infrastructură rutieră mai sigură și la dotări tehnico-edilitare performante”, a declarat Adrian-Ioan Veștea.
Cu banii de la Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” vor fi modernizate drumurile de interes local, vor fi înființate și modernizate sistemele de alimentare cu apă potabilă și rețelele de canalizare menajeră și vor fi dezvoltate sistemele inteligente de distribuție a gazelor naturale.
Error: No articles to display