Paul Petrescu

Cunoașterea și respectarea istoriei, dar și asumarea trecutului reprezintă elementele pe care o societate democratică se fundamentează, subliniază premierul Marcel Ciolacu în mesajul susținut de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, la deschiderea Conferinței naționale ,,Comunismul Românesc’’.

Conferința, ajunsă la cea de-a XII-a ediție, își propune să genereze noi abordări analitice și metodologice privind istoria comunismului românesc. Specialiștii din țară, dar și din străinătate, sunt invitați să propună comunicări care să trateze într-un cadru cât mai larg istoria comunismului românesc.

În mesajul transmis de premierul Marcel Ciolacu participanților la conferință se mai menționează: ”Pe lângă datoria morală pe care o avem față de toate victimele inocente care și-au pierdut viața și față de cei care, la Revoluția de la 1989, s-au jertfit în numele unui ideal, ne revine datoria de a nu permite distorsionarea faptelor trecutului și de a promova adevărul istoric. Prin educarea tinerelor generații despre ceea ce a însemnat regimul comunist și despre consecințele acestuia, în vederea dezvoltării conștiinței democratice, ne asigurăm că toate aceste atrocități nu vor mai fi posibile vreodată. Este necesar să protejăm drepturile și libertățile fundamentale mai ales în actualul context, marcat de provocări și de o intensificare a tendințelor  extremiste, xenofobe și rasiste. În urmă cu 33 de ani, mulți români nu îndrăzneau să se gândească că pot asculta ce muzică vor, că pot citi ce cărți își doresc, că pot alege cu cine să voteze sau pur și simplu că își pot exprima liber opinia. În zilele noastre, libertatea este considerată o componentă firească a existenței noastre, pe care trebuie, însă, să o protejăm constant”.

Totodată, Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, a reiterat angajamentul Guvernului României pentru consolidarea politicilor memoriei, promovarea adevărului istoric, dezvoltarea cercetării și a educației despre comunism.

”Este important să educăm tinerele generații pentru a înțelege trecutul, pentru a face diferența între fake-news și adevăr, pentru a conștientiza riscurile extremismului și discursului instigator la ură. Prin educație nu vom repeta greșelile trecutului”, a afirmat șeful Cancelariei Prim-Ministrului.

Premierul Marcel Ciolacu a avut o intervenție în format online la Summit-ul internațional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială, prilej cu care a subliniat rolul esențial al României în facilitarea exporturilor de cereale ucrainene prin intermediul coridoarelor de solidaritate create la nivelul Uniuni Europene.

De asemenea, a reafirmat solidaritatea României față de Ucraina și a transmis felicitări omologului său ucrainean, Denys Shmyhal, pentru nivelul de cooperare excelent orientat spre extinderea conexiunilor terestre, feroviare, fluviale și maritime dintre cele două țări.

România și-a asumat un rol de maximă importanță în asigurarea tranzitului de cereale ucrainene către piețele internaționale, astfel încât mai mult de 60% din totalul acestor exporturi au fost realizate prin coridoarele de transport din țara noastră. În perioada următoare este vizată o creștere a capacității de transport, cu sprijinul direct al partenerilor internaționali și ai Uniunii Europene, a adăugat premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului român a condamnat în termenii cei mai fermi atacurile ilegale și nejustificate ale Rusiei în Ucraina, care constituie crime de război. De asemenea, a condamnat bombardamentele rusești din Ucraina în proximitatea frontierei cu România, care afectează infrastructura necesară transportului de cereale pe piețele internaționale.

Ajuns anul acesta la cea de-a doua ediție, Summit-ul internațional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială marchează importanța programului umanitar ”Cereale din Ucraina”, inițiat în 2022 de președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski. Au participat, fizic sau online, la acest summit aproape 30 de înalți demnitari, șefi de state, de guverne și miniștri de externe din țări europene, SUA, Japonia, Republica Coreea, Canada, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentanți ai instituțiilor Uniunii Europene, Secretarul General ONU, Antonio Guterres, precum și Secretarul General al Consiliului de Cooperare al Golfului, Jasem Mohamed Al-Budaiwi, pentru a acorda sprijin nemijlocit securității alimentare la nivel mondial, prin asigurarea exporturilor de cereale din Ucraina către piețele internaționale și în special către țările cele mai vulnerabile.

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 406 mil. lei. Experții anunță că suma este sub nivelul programat de 600 mil. lei.

Împrumutul a fost realizat printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat scadente în aprilie 2030, la o dobândă de 6,98% pe an. La licitaţie au participat şapte ofertanți. Potrivit specialiștilor, valoarea totală a cererii a fost de 498,5 mil. lei, din care băncile au licitat în nume şi cont propriu 288 mil. lei, iar ofertele necompetitive s-au ridicat la 210,5 mil. lei.

Rata cuponului a fost de 8%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare a fost de 6,96%, au mai anunțat economiștii. Din suma totală adjudecată, de 406 mil. lei, băncile au oferit în nume şi cont propriu 256 mil. lei, în timp ce ofertele necompetitive s-au ridicat la 150 mil. lei.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, consideră că noua lege a pensiilor corectează inechitățile din sistem. Ea a mai spus că reforma este sustenabilă și va aduce stabilitate sistemului de pensii din România.

„Este o formă de respect pentru cei care au muncit și muncesc în România. Legea corectează inechitățile dintre cei care au muncit la fel, dar au ieșit la pensie în ani diferiți, dintre bărbați și femei, între cei care încasează indemnizația minimă socială”, a anunțat Simona Bucura Oprescu.

Ministrul Muncii mai susține că adoptarea legii în calendarul stabilit va duce la eliminarea plafonului de 9,4% din PIB care îngheța pensiile românilor până în 2070.
„Dincolo de tot ce se spune, adevărul este unul singur: în 2024 pensiile românilor vor crește! Reforma este sustenabilă și va aduce stabilitate sistemului de pensii din România. Reforma este la fel de importantă și pentru salariați: răsplătește munca și contributivitatea, încurajează natalitatea și stimulează continuarea studiilor”, a precizat ministrul Muncii.
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind pensiile cu 198 de voturi pentru.

Legea 2 Mai a fost aprobată de senatori. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, susține că noua lege asigură că „toți traficanții de droguri de mare risc vor sta în închisoare”.
Actul normativ a fost aprobat cu 90 de voturi pentru,

„E o lege care ne asigură că toți traficanții de droguri de mare risc vor sta în închisoare. Acolo le este locul. Când vorbim de droguri de droguri de mare risc, ne referim la: cocaină, heroină, ecstasy, fentanyl, oxicodona. Acele droguri de mare risc care distrug destine. Producția și traficul de droguri rămân cea mai mare afacere criminală din UE”, a declarat Alina Gorghiu, ministra Justiției.

Legea elimină posibilitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc și creşte de la 2-7 ani la 3-10 ani pedepsele prevăzute de Legea nr. 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
„Va trebui să găsim prârghii prin care să stopăm traficul de droguri care generează bani negri în economia subterană. Pe parcursul anului 2022, 810 inculpați au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni de trafic de droguri (intern sau internațional). Dintre aceștia, 402 au fost condamnați la pedepse cu executare în regim de detenție, iar pentru 379 de persoane, instanțele au pronunțat hotărâri de condamnare cu suspendarea executării pedepsei. Vorbim de aproape 47% dintre traficanții de droguri care, deși condamnați, nu fac închisoare”, a adăugat ministra Justiției.
În primele 10 luni ale anului au fost înregistrate 10.780 de dosare având ca obiect drogurile, faţă de 8.484 în aceeași perioadă a anului trecut.

Deputatul Partidului REPER Cătălin Teniță, membru al Comisiei de Cultură din Parlament, a cerut Ministerului Culturii documentația proiectului restaurării bojdeucii lui Ion Creangă.

„Împreună cu colegii din partid care se ocupă de cultură și patrimoniu exprimăm profunda îngrijorare față de restaurarea inadecvată a bojdeucii lui Ion Creangă de către Consiliul Județean Iași. Am formulat și depus azi o interpelare către Ministerul Culturii cerând clarificări și documentația proiectului. Suntem determinați să protejăm și să conservăm patrimoniul cultural al României, colaborând strâns și cu experții independenți. Ceea ce s-a întâmplat la Iași arată un dispreț flagrant față de prevederile legale și valorile culturale ale României”, spune Cătălin Teniță.

Partidul REPER consideră că renovarea bojdeucii lui Ion Creangă subliniază „importanța poziției formațiunii politice împotriva transferului Direcțiilor județene pentru cultură sub autoritatea Consiliilor Județene”.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat că trimite Corpul de control al ministerului la Iași pentru a verifica modul în care au fost realizate lucrările de la Bojdeuca lui Creangă.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în 2024 nu vor crește taxele și impozitele ca urmare a intrării în vigoare a legii pensiilor. În plus ar putea fi redusă impozitarea muncii, a spus șeful Guvernului.
Declarațiile au fost făcute în cadrul întâlnirii cu membrii Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.
„Pregătim bugetul pentru anul viitor, asupra căruia ne vom consulta cu partenerii sociali. Vreau să fie foarte clar: în 2024 nu creștem taxele și impozitele și nu vom introduce taxe noi care să-i împovăreze pe români și mediul de afaceri. Căutăm soluții să reducem impozitarea muncii și să continuăm măsurile de creștere a veniturilor bugetare prin combaterea evaziunii și printr-o mai bună colectare, inclusiv îmbunătățirea managementului la ANAF și Vămi. Facem la nivel guvernamental toate demersurile pentru a începe anul 2024 cu bugetul adoptat, pentru a avea predictibilitatea necesară mediului de afaceri”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Premierul a mai susținut că membrii Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social vor fi consultați cu privire la toate deciziile importante pe care le va lua Guvernul.

Partidul Popular European sprijină aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Poziția a fost prezentată prin intermediul unei rezoluții a UDMR, sprijinită de PNL.

Documentul a fost adoptat în cadrul Adunării Politice a PPE. Popularii europeni solicită guvernului austriac să își reconsidere poziția și să sprijine aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Rezoluția a fost inițiată de UDMR și prezentată împreună cu PNL și cu partidul bulgar GERB.

Prin document, PPE îndeamnă toate partidele membre din UE să își intensifice eforturile pentru a asigura aderarea imediată a celor două țări și solicită Consiliului European să facă din acest lucru o prioritate absolută.
„PPE și-a reafirmat astăzi sprijinul pentru aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Precizează clar că soluția se află în mâinile guvernului austriac și solicită ridicarea veto-ului acestuia. Sperăm că Partidul Popular Austriac, ÖVP, a înțeles mesajul PPE, deoarece respingerea venită din partea Austriei este injustă, nedreaptă și nesustenabilă. De asemenea, Partidul Popular European a subliniat că cetățenii celor două state au fost discriminați din cauza respingerilor repetate, ceea ce a dus la pierderea încrederii în UE și la întărirea partidelor de extremă dreapta. În discursul meu am atras atenția asupra faptului că creșterea popularității AUR este un semn clar în acest sens”, a anunțat europarlamentarul UDMR Loránt Vincze.
În document scrie că încă din 2011, Comisia Europeană a anunțat că România și Bulgaria sunt pregătite din punct de vedere tehnic și juridic pentru aderare, iar Parlamentul European și-a confirmat în repetate rânduri sprijinul pentru aderarea celor două țări.

Ministerul Educației anunță că a scos în dezbatere publică proiectul de reorganizare a unităților de învățământ. Acesta poate fi consultat online.

Proiectul stabilește că reorganizarea unităților de învățământ cu personalitate juridică se va face cu respectarea Legii 198/2023, cu modificările ulterioare, privind numărul de elevi școlarizați într-o unitate de învățământ, astfel încât aceasta să poată funcționa cu personalitate juridică.

Ca urmare, unitățile de învățământ cu personalitate juridică vor funcționa cu minimum 300 de elevi, cu minimum 300 de elevi, preșcolari și/sau antepreșcolari, cu minimum 140 de preșcolari și/sau antepreșcolari, cu minimum 120 de antepreșcolari, cu minimum 80 de elevi, în cazul unităților de învățământ liceal tehnologic care școlarizează exclusiv în sistem dual, cu minimum 50 de elevi sau minimum 50 de elevi și/sau preșcolari, în cazul unităților de învățământ special, cu minimum 100 de elevi, în cazul unităților de învățământ postliceal.
Metodologia privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică conține și calendarul activităților privind reorganizarea unor unități de învățământ preuniversitar, pentru anul școlar 2024-2025.

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, susține că în ultimii trei ani, au fost atrase fonduri nerambursabile în valoare de peste 3,8 miliarde de lei. Banii au fost folosiți în cadrul proiectelor de dezvoltare ale capitalei.

Primarul general a prezentat pe Facebook situația fondurilor nerambursabile.
„În ultimii trei ani, am atras Fonduri Nerambursabile cu o valoare totală de 3.857.867.111 lei pentru proiecte de dezvoltare a Capitalei în mai multe domenii. Din această sumă, 3.194.270.454 lei sunt fonduri europene, iar 663.596.656,95 lei sunt fonduri naționale”, a explicat Nicușor Dan.

Cu ajutorul fondurile europene, primarul Capitalei susține că au fost achiziționate 100 de tramvaie noi cu 1.047.427.804,90 lei și au fost reabilitați 210 km de rețea de termoficare cu 1.595.682.510,25 de lei. De asemenea s-a realizat consolidarea și renovarea clădirilor - 83.443.645 lei, modernizarea, dotarea și construirea de corpuri noi de clădire de spitale - 232.792.629,90 de lei, dar și modernizarea sistemului de semaforizare inteligentă cu 67.367.149 de lei.

În plus, au fost cumpărate 22 de troleibuze noi cu 65.752.681 de lei, a fost renovată Maternitatea Bucur cu 42.072.659 de lei, s-au cumpărat panouri digitale de informare a călătorilor STB cu 27.978.027 de lei, au fost cumpărate 7 microbuze cu 10.251.522 de lei, semaforizare inteligentă ITS cu 5.858.013 lei, s-au digitalizat serviciile de management urban și mobilitate urbană cu 5.858.013, a fost realizat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă cu 4.424.315 de lei, a fost elaborată strategia de dezvoltare a resurselor umane cu 3.988.974 de lei, s-au întărit capacității PMB în domeniul eficienței energetice cu 1.061.613 de lei și s-au investit 310.898 de lei în Management anticorupție.
Din fondurile naționale, au fost modernizați 30 km de rețea de termoficare și a fost modernizat sistemul de iluminat.