Europarlamentarul PSD Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie a Parlamentului European (ITRE), co-raportor al Fondului European pentru Competitivitate, susține că noul Industrial Accelerator Act reprezintă o oportunitate majoră pentru relansarea și modernizarea industriei din România și din întreaga Uniunea Europeană.
Inițiativa europeană urmărește accelerarea investițiilor industriale și sprijinirea decarbonizării sectoarelor strategice ale economiei, de la industriile energo-intensive – precum oțelul, cimentul sau chimia – până la industria auto și tehnologiile net-zero, considerate esențiale pentru competitivitatea economică a Europei în următoarele decenii.
„România are un potențial industrial semnificativ în sectoare strategice europene: metalurgie, materiale de construcții, industrie chimică, industria auto și producție industrială. În același timp, competitivitatea acestor sectoare depinde tot mai mult de accesul la energie competitivă și de investiții în tehnologii moderne. Prin acest regulament, Uniunea Europeană introduce instrumente concrete menite să susțină transformarea industrială, prin stimularea investițiilor în capacități de producție în Europa, dezvoltarea unei piețe pentru materiale industriale cu emisii reduse de carbon precum oțelul, cimentul și aluminiul, introducerea unor criterii de origine europeană pentru produse și tehnologii strategice și accelerarea procedurilor de autorizare pentru proiectele industriale. În același timp IAA, introduce cerințe „Made in EU” și preferințe pentru produse cu emisii reduse de carbon în achizițiile publice și schemele de sprijin - măsuri care consolidează cererea internă și oferă investitorilor predictibilitate. Regulamentul Industrial pentru Accelerarea Industrială nu este doar o politică economică, este o strategie de reziliență într-un context internațional tot mai volatil”, a declarat Dan Nica
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display