PNRR: Prima clădire nouă de spital județean din România post-1989, finalizată la Bistrița Recomandat

Primul corp de clădire al unui spital județean construit de la zero în România după 1989 a fost finalizat la Bistrița, prin finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au anunțat autoritățile.

Noul corp al Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud reprezintă cea mai mare investiție în sănătate realizată prin PNRR la nivelul județului și una dintre cele mai mari investiții din fonduri europene nerambursabile pentru sănătate la nivel național. Valoarea totală a proiectului depășește 606 milioane de lei., anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Clădirea are o capacitate de 235 de paturi și include secții medicale esențiale, un bloc operator modern, cardiologie intervențională cu sală hibridă de angiografie, neurochirurgie, neurologie, gastroenterologie intervențională, ginecologie, ORL, hemodializă și recuperare neurologică. Infrastructura a fost concepută pentru gestionarea cazurilor medicale complexe, intervenții rapide și creșterea siguranței pacientului.

Proiectul integrează digitalizarea încă din faza de construcție. Paturile sunt conectate la un sistem informatic care permite acces rapid la datele pacientului, monitorizare la distanță și colaborare medicală în timp real, inclusiv pentru obținerea unor opinii medicale suplimentare în cazuri critice.

În paralel cu realizarea noii clădiri, corpul vechi al spitalului a fost modernizat, fiind reabilitat din punct de vedere structural, dotat cu echipamente medicale moderne și integrat în fluxuri digitale de lucru.

În prezent, aproximativ 240 de medici profesează în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, autoritățile subliniind că investițiile în infrastructura medicală contribuie la atragerea și menținerea personalului medical.
Finalizarea acestui proiect marchează prima clădire de spital realizată și finalizată prin PNRR în România și este un moment de referință pentru investițiile în sistemul public de sănătate, a precizat Rogobete.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.