„Împreună cu sute de voluntari la acțiuni de plantare, în Betfia, ne-am întors la locul primei noastre plantări, unde am început în primăvara anului 2024 proiectul «Bihorul Plantează». Aici am făcut completări cu puieți. Vom continua acțiunile de plantare în fiecare an, pentru a avea un Bihor mai verde, mai frumos și cu un aer mai curat”, a declarat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor.
„Cu sprijinul voluntarilor ne-am dedicat timpul plantării a circa 5.000 puieți de gorun, stejar, fag, paltin și frasin. Voluntarii mai tineri au semănat peste 60 kg de ghindă de stejar în pădurea din Felix. În Betfia am făcut replantări, pentru a atrage atenția că întemeierea unei păduri nu este simplă și implică o îngrijire continuă, până să devină de sine stătătoare. Toți puieții plantați sunt produși în pepinierele Direcției Silvice Bihor”, după cum a declarat Teodor Suciu, directorul Direcției Silvice Bihor.
Proiectul „Bihorul Plantează” a fost inițiat în primăvara anului 2024 de Consiliul Județean Bihor și realizat în parteneriat cu Direcția Silvică Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Departamentul de Silvicultură și Inginerie Forestieră – Universitatea Oradea și Ecolect Bihor.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display