Consiliul Județean face încă un pas important pentru medicina gălățeană și pentru asigurarea, la Galați, a celor mai bune condiții de diagnostic și tratament în cazul afecțiunilor oncologice.
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotat cu un echipament medical ultramodern, cu ajutorul căruia medicii pot realiza intervenții chirurgicale minim invazive.
„Este vorba despre un sistem 3D 4K Videomediastinoscop complet echipat, instalat în Blocul Operator. Acest aparat permite investigarea organelor interne aflate în zona toracică, între cei doi plămâni (mediastinul) - inima, traheea, esofagul, ganglionii limfatici etc. – pentru a diagnostica cu acuratețe eventualele forme de cancer și pentru a determina cu exactitate stadiul în care se află boala”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Aparatul, în valoare de peste 1,5 milioane de lei, a fost achiziționat de Consiliul Județean prin Programul Sănătate și permite biopsii și alte intervenții sigure și precise.
„Vom continua investițiile pentru a avea, la Galați, un centru de excelență în tratarea tuturor formelor de cancer, cu cele mai bune condiții atât pentru medici, cât și pentru pacienți”, a transmis Costel Fotea.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display