Un spital din județul Galați va avea portal pentru telemedicină și brățări inteligente pentru pacienți Recomandat

Spitalul din Tg. Bujor va avea portal pentru telemedicină și brățări inteligente pentru urmărirea circuitului medical. Totul în cadrul unui proiect al Consiliului Județean Galați cu fonduri PNRR.

Un portal informatic pentru programarea pacienților și transmiterea rezultatelor de laborator la distanță, brățări inteligente pentru urmărirea circuitului medical de la internare până la externare, precum și un portal de telemedicină, pentru o legătură mai rapidă între medici și pacienți, se numără printre noile servicii medicale ce vor fi oferite gălățenilor la Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor, anunță președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Toate acestea vor fi posibile grație unor investiții în valoare de peste 1,4 milioane de lei, fonduri atrase printr-un proiect cu finanțare prin PNRR.

„Introducerea noilor servicii medicale - de care vor beneficia nu doar locuitorii din Târgu Bujor, ci și cei din comunele din apropiere - va cuprinde calculatoare performante și mijloace de comunicații mai eficiente, precum și programe informatice speciale, dedicate activității spitalelor”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Principalele îmbunătățiri vor fi următoarele:
-Portalul medical: Programarea pacienților și transmiterea rezultatelor de laborator nu vor mai necesita deplasarea fizică la spital a persoanelor în cauză, ceea ce va aduce un grad mai ridicat de eficiență, dar și de confort.
-Soft pentru trasabilitatea pacientului: Fiecare persoană va primi la internare o brățară inteligentă cu ajutorul căreia vor fi gestionate fișele și istoricul medical al pacientului, inclusiv eventualele alergii sau boli cronice, tratamentele și consultațiile, se va asigura aplicarea corectă a medicației și administrarea datelor etc.
-Portalul de telemedicină-teleconsult: Pacienții vor putea beneficia de consultații medicale prin apeluri video/audio, la recomandarea medicului. Această soluție permite un acces mai ușor și mai rapid la specialiști, contribuind la stabilirea unui diagnostic corect, transmiterea datelor medicale și la monitorizarea continuă a stării de sănătate a pacienților.
„Tehnologia modernă va deveni un aliat de nădejde al medicilor și pacienților de la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor. Totul, pentru servicii medicale de calitate, rapide și eficiente”, a precizat Costel Fotea.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.