280 de milioane de lei pentru reabilitarea a aproape 47 de kilometri de conducte termice din Arad Recomandat

Primarul orașului Arad, Călin Bibarț, și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, au semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea a aproape 47 de kilometri de conducte din rețeaua de energie termică a municipiului.

Proiectul se numește „Reabilitarea rețelei magistrale de transport agent termic în municipiul Arad”.

„Începem un proiect ambițios pentru Arad: reabilităm aproape 46,8 km de conductă pentru transportul agentului termic. Ne propunem prin acest proiect să reducem pierderile de căldură prin digitalizarea rețelei și prin eficientizarea consumului de combustibil. Prin înlocuirea conductelor vechi prelungim durata de viață a rețelei de termoficare cu 30 de ani. Vom monta conducte preizolate pe majoritatea rețelei, iar acolo unde este cazul vom reface izolația, reducând astfel emisiile de CO₂. Prin toate acestea ne dorim creșterea calității serviciului public de termoficare”, a declarat Călin Bibarț, primarul municipiului Arad.

Valoarea totală a investiției este 278.137.119 lei (cu TVA), din care cea nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare este de 232.909.053 lei.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.