România este printre cele cinci state cărora li s-a acceptat o perioadă de ajustare de șapte ani în loc de patru, o oportunitate vitală. Decizia a fost luată la Bruxelles și a fost anunțată de ministrul de Finanțe, Marcel Boloș.
Mesajul a fost transmis marți pe Facebook
„Astăzi, România a fost în centrul discuțiilor la Bruxelles, unde s-au luat decizii importante pentru viitorul economic al Uniunii Europene. Una dintre temele principale a fost situația planurilor fiscale pe termen mediu și traiectoriile bugetare ale statelor membre. Aici vă anunț că România este printre cele cinci state cărora li s-a acceptat o perioadă de ajustare de șapte ani în loc de patru. În fața unor încercări de a deforma realitatea, adevărul este acesta: ajustarea pe 7 ani este o oportunitate vitală pentru România”, a scris Marcel Boloș.
Ajustarea de șapte ani permite reducerea deficitului bugetar într-un ritm care să nu producă dezechilibre macroeconomice, securizarea investițiilor din fonduri europene și protejarea dezvoltării.
„O altă temă a fost progresul discuțiilor pe tema reformei vamale, propusă prin pachetul legislativ al Comisiei Europene din mai 2023. Am susținut că trebuie să găsim cât mai curând posibil un compromis cu privire la înfiinţarea Autorității Vamale a UE și a Centrului de Date Vamale, soluții care vor reduce costurile și vor moderniza comerțul. Reforma vamală va veni cu beneficii directe pentru oameni: costuri vamale reduse, acces mai ușor la piețele internaționale pentru afaceri locale, eliminarea blocajelor birocratice și controale mai eficiente. Impozitarea energiei: Se lucrează la o nouă directivă care să taxeze energia în acord cu obiectivele de mediu și climă. UE dorește ca taxarea produselor energetice și a energiei electrice să fie în acord cu politicile privind energia și clima, contribuind la reducerea emisiilor. Poziția noastră a fost că în acest proces nu trebuie să neglijăm necesitatea unui echilibru între obiectivele climatice, specificul fiecărui stat membru și competitivitatea UE. Cu toate acestea, considerăm că sunt necesare negocieri suplimentare pe anumite subiecte – de exemplu indexarea nivelurilor minime ale accizei - pentru că nu dorim introducerea unui mecanism adițional, pe lângă cel deja existent la nivel național. România va sprijini continuarea discuțiilor sub președinția Poloniei pentru a ajunge la un acord”, a precizat Marcel Boloș.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display