Primul student în familie. 36 de instituții de învățământ superior și cinci unități de învățământ preuniversitar au depus cereri de finanțare Recomandat

Ministerul Educației anunță că au fost aprobate 68 de proiecte în valoare de peste 104 milioane de euro în cadrul apelurilor de proiecte „Primul student din familie”.
36 de instituții de învățământ superior, publice și private, alături de cinci unități de învățământ preuniversitar de stat, au depus cereri de finanțare.

„Prin acest program, cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, vom finanța măsuri de prevenție, măsuri de intervenție și măsuri compensatorii, care să contribuie la crearea cadrului care permite acces echitabil la studii universitare de calitate, pentru orice tânăr, indiferent de mediul socioeconomic din care provine. Pentru mulți dintre ei, această oportunitate este șansa la o viață nouă, un drum către succes, și o șansă reală de a-și construi un viitor mai bun”, a explicat ministerul.

Creșterea accesului la învățământul superior al grupurilor subreprezentate/defavorizate, inclusiv prin sprijinirea și consilierea elevilor pentru a face tranziția de la liceu la universitate reprezintă o prioritate prevăzută în noile legi ale educației și a fost parte integrantă din Raportul final al proiectului „România Educată”, au precizat inițiatorii programului.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.