Membrii CSAT au aprobat documentul care va facilita implicarea mai eficientă a României la misiunile civile Recomandat

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au analizat Planul de înzestrare a Armatei României 2025 – 2034. Ședința CSAT a avut loc joi, la Palatul Cotroceni.

Planul de înzestrare a Armatei României 2025 – 2034 este un document de referință pentru planificarea armamentelor, prin care se realizează corelarea dintre nevoile operaționale de tehnică și echipamente militare pentru dotarea structurii de forțe și resursele financiare preconizate a fi alocate pentru înzestrare, urmând ca discuțiile pe acest subiect să fie continuate.

Potrivit Administrației Prezidențiale, schimbarea majoră a situației regionale de securitate generate de postura agresivă a Federației Ruse a determinat reanalizarea, reprioritizarea și reconfigurarea programelor de înzestrare pentru dotarea și dezvoltarea capabilităților militare necesare contracarării noilor amenințări, inclusiv prin creșterea, în cadrul acestora, a achiziției cantităților de muniții necesare pentru luptă și pentru constituirea graduală a stocurilor.

Din această perspectivă, pentru protejarea intereselor esențiale de securitate și asigurarea securității aprovizionării, România este direct interesată ca pe teritoriul național să existe capacități industriale care să poată asigura atât producerea de tehnică militară modernă pentru dotarea structurii de forțe pe timp de pace și menținerea în stare operațională a echipamentelor achiziționate, cât și fabricarea și dezvoltarea de noi echipamente care să contribuie la multiplicarea capabilităților militare în situații de criză sau război.
În acest sens, creșterea alocațiilor bugetare pentru Apărare generează un efect direct și asupra industriei de profil din România, care are oportunitatea de a iniția un proces de transformare, retehnologizare și adaptare prin atragerea de tehnologii noi performante și know-how, prin colaborare cu companii din domeniu, consacrate la nivel internațional, a precizat Administrația Prezidențială.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.