Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a primit luni, 27 mai, la sediul MApN, vizita delegației companiei Thales Alenia Space Italia și a ambasadorului Italiei la București, E.S. Alfredo Maria Durante Mangoni.
MApN anunță că agenda de discuții a cuprins subiecte privind principalele programe de înzestrare ale Armatei României, aflate în derulare sau în pregătire, fiind trecute în revistă etapele, procedurile specifice cerute de legislația românească și rolul structurilor cu responsabilități în procesul de fundamentare și aprobare a programelor de înzestrare cu tehnică și echipamente militare moderne.
De asemenea, s-a discutat despre proiectele de cercetare-dezvoltare din cadrul Permanent Structured Cooperation (PESCO) la care MApN colaborează cu compania Thales Alenia Space Italia, aspecte legate de cooperarea bilaterală și prezența companiilor italiene la expoziția Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024.
„România este interesată de extinderea colaborării cu Italia, în cadrul unei abordări multi-domeniu. Punctual, în ceea ce privește cooperarea în domeniul apărării, aceasta este una consistentă la nivelul tuturor categoriilor de forțe ale armatei noastre”, a declarat ministrul apărării Angel Tîlvăr.
La finalul întâlnirii, ministrul Tîlvăr și ambasadorul Durante Mangoni au reiterat disponibilitatea și necesitatea consolidării cooperării în domeniul achizițiilor pentru apărare, infrastructurii și al altor domenii de interes, prin pregătirea și participarea în comun la proiectele promovate și finanțate de către Uniunea Europeană.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display