Investiție prin POR recepționată la CJ Ialomița Recomandat

E.Sava Popovici Vineri, 10 Mai 2024 0

A avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente proiectului „Creșterea eficienței energetice a Clădirii Administrative din str. Răzoare, nr. 3”.

Administratorul public al județului Ialomița, Alexandru Potor, împreună cu vicepreședinții Consiliului Județean Ialomița, Cătălin Grigore și Alexandru Dinu, alături de echipa de implementare a proiectului au susținut în fața presei că:„acesta este încă unul dintre proiectele care va aduce beneficii majore ialomițenilor, având ca destinație principală Clădire Administrativă în care își desfășoară activitatea și Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița”.

Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa de finanțare 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon. Valoarea totală a fost de 5.833.901,38 lei (TVA inclus), iar obiectivul general - eficientizarea energetică prin scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră (echivalent tone de CO2), respectiv scăderea consumului anual de energie primară al clădirilor publice (kWh/an), prin eficientizarea energetică a clădirii amplasate în intravilanul Municipiului Slobozia, str. Răzoare, nr. 3, județ Ialomița.

Obiectivele specifice ale proiectului vizează:

Creșterea eficienței energetice a clădirii în scopul reducerii emisiilor echivalent carbon prin sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în clădirile publice.

Reducerea consumului termic: Reducerea consumului anual de energie primară ≥40% față de consumul inițial precum și utilizarea de resurse de energie regenerabilă – pompă de căldură și panouri solare.

Îmbunătățirea performanțelor energetice: Reducerea consumului anual specific de energie primară (utilizând surse neregenerabile fosile) (KWh/m2/an), reducerea consumului anual de energie primară (kWh/an) și scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră (echivalent tone de CO2), prin eficientizarea energetică a clădirii amplasate în intravilanul Municipiului Slobozia, str. Răzoare, nr. 3, județ Ialomița.

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.