O nouă sesiune de admitere în două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române începe miercuri. Este vorba despre școlile de agenți de poliție din Câmpina și Cluj-Napoca.
Pe 24 aprilie începe o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române. Sunt scoase la concurs 1.640 de locuri la două școli de agenți de poliție, termenul limită de înscriere fiind 14 mai.
Cele 1.640 de locuri sunt distribuite astfel: Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina – 1.340 și Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”- Cluj-Napoca – 300
În perioada 24 aprilie – 14 mai 2024 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), candidații pot depune cererile de înscriere, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare (structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare) aflate în unitățile din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române.
Conform calendarului stabilit de Poliție, depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare se va face până la data de 21 mai 2024; Evaluarea psihologică a candidaților se va realiza potrivit planificării întocmite împreună cu structurile cu atribuții de recrutare. Susținerea probei de evaluare a performanței fizice va fi în perioada 25 – 31 mai, iar evaluarea cunoștințelor se va realiza pe 15 iunie. Examinarea medicală va avea loc în perioada 19 iunie – 12 iulie.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display