Senatorul român Cristi Berea susține că România nu este pe ruta migranților și motivele celor care se opun aderării complete la Spațiul Schengen sunt de altă natură. Săptămâna trecută, reprezentantul USR a întrebat-o pe directoarea Europol, Catherine de Bolle, despre acest lucru și ea a confirmat că România nu este pe ruta migranților.
Aceasta este o nouă dovadă că motivele celor care se opun aderării complete a României la Spațiul Schengen sunt de altă natură, este concluzia senatorului Berea.
„Am întrebat-o pe doamna Catherine de Bolle, directorul Europol, care sunt principalele rute pe care le utilizează migranții pentru a pătrunde în Europa. Bănuiam răspunsul, dar întrebarea a fost mai mult adresată pentru parlamentarii din Austria. Așa cum mă așteptăm, a spus că există mai multe rute, printre care cea din Balcani, din Mediterana de Est și cea din sudul Europei. Avem încă o confirmare a faptului ca România nu este pe ruta migranților și motivele celor care se opun aderării complete a României la Spațiul Schengen sunt de altă natură”, a declarat senatorul Cristi Berea.
Reprezentantul USR a participat în această perioadă la a 14-a întâlnire a comisiilor pentru controlul Europol, la Gent, în Belgia.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display