Buget record la Consiliul Județean Galați, cu 50% mai mult față de 2023 Recomandat

Buget record în 2024 la Consiliul Județean Galați, în valoare de 1.523.184.000 de lei (306 milioane euro), cu 50% mai mult față de 2023. În 2024, cea mai mare creștere este la capitolul investiții, acolo unde Consiliul Județean a alocat 1.250.228.000 de lei, cu peste 500 de milioane de lei mai mult față de 2023, ceea ce înseamnă o creștere de 60% pentru dezvoltarea județului.

“Anul acesta, Consiliul Județean are cel mai mare buget din istoria Galațiului, de peste 1,5 miliarde de lei. Cel mai important lucru este că 82% din acest buget înseamnă investiții pentru Galați, adică peste 1,2 miliarde de lei, principala sursă de finanțare fiind fondurile europene atrase de către echipa Consiliului Județean Galați. Astfel, în 2024, Consiliul Județean are unul dintre cele mai mari bugete de  investiții din țară. Practic, față de momentul în care am preluat primul mandat, în 2016, bugetul de investiții este de 100 de ori mai mare. Aceste investiții înseamnă și crearea de noi locuri de muncă”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

În 2024, bugetul general al judeţului Galaţi este configurat astfel: 82% pentru dezvoltare şi 18% pentru funcţionare. De asemenea, 60% din bugetul de investiții, adică aproape 750 de milioane de lei, înseamnă fonduri europene.   

“Cele mai mari sume, adică aproape un milliard de lei, vor fi investite în infrastructura rutieră și sănătate. Avem investiții de modernizare a peste 200 de kilometri de drum, de dotare a spitalelor cu aparatură medicală nouă și de construire a unui nou spital la Tecuci”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Pe lângă continuarea proiectelor aflate deja în implementare, anul acesta, în buget sunt prevăzute sume pentru achiziționarea unui sistem de proiecție unic în Europa pentru Planetariul de la Complexul Muzeal de Științele Naturii, modernizarea Spitalului de la Ivești, amenajarea a 25 de kilometri de piste de biciclete între Lacul Vânători, Pădurea Gârboavele și localitatea Smârdan, construirea unui bob suspendat în Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele, achiziționarea de microbuze școlare pentru unitățile de învățământ din mediul rural, amenajarea unui cimitir pentru animalele de companie și construirea unei săli de sport pentru Școala Specială “Constantin Păunescu” din Tecuci.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.