Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici necesari construcţiei Alternativei Techirghiol.
”O veste bună pentru litoralul românesc! Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici necesari construcţiei Alternativei Techirghiol. Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de 5,74 miliarde de lei, sumă asigurată prin Programul Transport (PT) 2021-2027. Obiectivul cu o lungime de 30,59 km (pentru care a fost obţinut deja Acordul de Mediu) va fi construit la profil de autostradă şi va asigura conexiunea între Centura Constanţa (A4) şi sudul litoralului românesc”, transmis ministrul Sorin Grindeanu, pe Facebook.
Potrivit sursei citate, CNAIR urmează să lanseze în licitaţie, în cel mai scurt timp, contractul pentru construcţia Alternativei Techirghiol (care va avea alocată o perioadă de maximum de 36 de luni).
„Pe traseul noii autostrăzi (prevăzute în Master Planul General de Transport al României) care va oferi o alternativă modernă la DN 39 (drum extrem de aglomerat în perioada sezonului estival) vor fi construite inclusiv:
- 31 Poduri/Pasaje/Viaducte,
- 6 parcări,
- un centru de întreținere și coordonare,
- un punct de sprijin.
Proiectul prevede și plantarea a 85 de hectare de perdele forestiere”, a mai precizat Grindeanu.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display