Marcel Boloș s-a întâlnit cu primarii pentru a vorbi despre proiectele europene Recomandat

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a avut o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România pentru a le oferi sprijin în finalizarea proiectelor din bani europeni, pentru decontarea sumelor declarate deja eligibile în cadrul acestor proiecte.

„După 30 de ani de administrație și 16 în domeniul fondurilor europene, am văzut toate ipostazele în care sunt puși primarii. Ei au cea mai grea misiune: sunt cei care muncesc cel mai mult pentru comunitate, să pună rezultate pe masă. Ei sunt și cei care care vibrează lângă cetățeni și care implementeză proiectele concrete pentru oameni.Am avut o discuție cu reprezentanții AOR - Asociația Orașelor din România, pentru a le oferi sprijin în finalizarea proiectelor din bani europeni, fiind absolut necesar pentru decontarea sumelor declarate deja eligibile în cadrul acestor proiecte.
Vorbesc despre proiecte a căror stadiu de implementare este matur și a căror necesar de finanțare trebuie asigurat pentru a fi închise cu succes”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Potrivit sursei citate, până la finalul lunii, la nivel tehnic se vor realiza analizele necesare pe baza cifrelor furnizate de MIPE, astfel încât să poată fi identificată cea mai bună soluție din perspectiva sustenabilității bugetului.

„De asemenea, i-am încurajat să se concentreze pe pregătirea și accesarea finanțărilor din noua perioadă de programare. Pentru a susține autoritățile locale, Guvernul României a alocat prin Programele 2021-2027 de două ori mai mult față de minimum prevăzut prin Regulament, în acord cu nevoile de investiții la nivelul municipiilor și orașelor.”, a precizat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.