Ministerul Justiției înăsprește legislația care îi vizează pe condamnații fugari. Fugarul va suporta costurile aducerii sale în țară, a explicat ministrul Alina Gorghiu.
„Vestea bună legată de Ministerul Justiției este despre proiectul de lege pe care mulți îl așteaptă, proiect de lege care spune că fugarul suportă costurile aducerii sale în țară. Este un proiect pe care și Ministerul Justiției îl dorește foarte mult, și eu personal am insistat foarte mult în elaborarea acestui proiect și Guvernul a făcut o cauză din aducerea în țară a fugarilor. Elementul de noutate este că din momentul în care legea va fi adoptată, fugarul va suporta costurile aducerii sale în țară. Strategia pe care am avut o în vedere este aceea ca în anul 2024 statul român să meargă mai mult pe prevenție, să găsească acele pârghii legislative astfel încât fenomenul fugarilor să fie diminuat și sperăm ca într-o bună zi să fie blocat. Costurile pentru aducerea în țară a fugarilor variază între câteva mii de euro și 25.000 de euro”, a precizat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
Ministrul Justiției a vorbit despre strategia ministerului.
„Premisa care a stat la baza acestui proiect a fost aceea că trebuie să legiferăm măsuri de descurajare. Sigur că avem în același timp în atenție creșterea încrederii în actul de justiție, nevoia de creștere a capacității autorităților române de a înfăptui actul de justiție”, a mai spus Gorghiu.
Ministrul Justiției a mai arătat că 2023 a fost primul an în care a fost o scădere a numărului de fugari.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display