Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că România are un grad de absorbție a fondurilor europene de 90%. Ne aflăm pe locul patru în UE, a mai spus demnitarul.
Declarația a fost făcută la finalul unei întâlniri a premierului cu Elisa Ferreira, comisarul european pentru coeziune și reforme. Întâlnirea a avut loc la Palatul Victoria.
„România are un grad de absorbție a fondurilor europene de 90% pentru exercițiul financiar 2014-2020, afându-se pe locul 4 în UE. Această premieră istorică a fost salutată astăzi la București de Comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira. Doamna Comisar ne-a încurajat să continuăm dezvoltarea capacităților administrative și să gândim pe mai departe programe de specializare economică și tehnologii din ce în ce mai sofisticate, pentru a trece de la etapa de dezvoltare a infrastructurii la cea de economie producătoare de bunuri cu mare valoare adăugată”, a explicat premierul.
Fondurile UE din exercitiul 2014-2020 au fost alocate de România pentru Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Competitivitate, Programul Operaţional Infrastructura Mare, Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, Programul Operaţional Dezvoltare Regională, Programul Operaţional Capacitate Administrativă şi Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display