Imprimă această pagină

Ministrul Sănătății vrea transfer direct pentru medicii români din străinătate pe posturile vacante din spitale Recomandat

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat inițierea unei modificări legislative care va permite medicilor români care profesează în străinătate să se transfere direct pe posturile vacante din spitalele din țară, printr-o procedură simplificată și fără etapele birocratice considerate în prezent descurajante.

Potrivit ministrului, tot mai mulți medici români își exprimă intenția de a reveni în sistemul sanitar național, pe fondul investițiilor din ultimii ani în infrastructura medicală, creșterii bugetelor și modernizării spitalelor. „Medicii se întorc pentru că astăzi au cu ce să lucreze”, a transmis Rogobete într-o postare publicată pe pagina Ministerului Sănătății, menționând că numărul procedurilor de trombectomie a crescut semnificativ.
Rogobete afirmă că principalele obstacole întâmpinate de medicii care vor să revină în România nu sunt de natură medicală, ci administrativă. „Sunt medici care așteaptă luni întregi după o hârtie, după o semnătură, după o aprobare banală”, a precizat acesta, acuzând existența unor „blocaje birocratice” generate de persoane din sistem care se tem că specialiști pregătiți în centre europene le-ar putea ocupa posturile.

Modificarea legislativă propusă prevede posibilitatea ca medicii români din Uniunea Europeană să ocupe direct posturile vacante, care vor fi publicate transparent pe site-ul Ministerului Sănătății, după modelul transferurilor interne între spitale.
„Este timpul să deschidem sistemul pentru oameni tineri, bine pregătiți, cu experiență în centre mari europene”, a declarat ministrul, subliniind că nu va fi descurajat de eventualele opoziții din sistemul sanitar. Acesta a adăugat că „vechile obiceiuri trebuie schimbate”, iar procesul trebuie să devină „simplu, transparent, corect”.
Proiectul de modificare legislativă urmează să fie prezentat în perioada următoare.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)