Imprimă această pagină

Aproape 40.000 de studenți români vor primi burse din fonduri europene. Apel urgent către universități: termen limită 6 martie! Recomandat

Aproximativ 39.300 de studenți din România ar urma să beneficieze de burse finanțate din fonduri europene, în urma demersurilor inițiate de europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European. Sprijinul financiar vine în contextul reducerii fondului național de burse și ar putea reprezenta, pentru mulți tineri, diferența dintre continuarea studiilor și abandonul universitar.

Potrivit unui comunicat remis presei, universitățile din țară pot accesa, începând de marți, mecanismul european care permite acordarea unor burse lunare în valoare de 925 de lei pentru studenții eligibili. Termenul-limită pentru depunerea listelor este 6 martie, iar apelul este valabil timp de patru zile.

După ce fondul pentru burse a fost diminuat de la 1,7 miliarde de lei la 1,2 miliarde de lei, Nicu Ștefănuță a solicitat clarificări din partea Comisiei Europene privind posibilitatea utilizării unei surse alternative de finanțare. Răspunsul a indicat că sprijinul poate fi acordat prin intermediul Fondului Social European, în baza demersurilor realizate de Guvernul României.

Ulterior, eurodeputatul a avut întâlniri oficiale cu ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, precum și cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, pentru a explica mecanismul și pașii necesari implementării acestuia.

Ministerul Educației și Cercetării a pus în aplicare soluția, făcând demersurile administrative pentru utilizarea fondurilor europene.

Instituțiile de învățământ superior sunt cele care trebuie să identifice și să selecteze studenții eligibili, să verifice documentele justificative, să valideze datele în platforma dedicată, să încheie contractele cu beneficiarii și să asigure plata lunară a burselor. De asemenea, universitățile trebuie să transmită documentația justificativă conform metodologiei oficiale.

„Fac un apel către toate universitățile din țară să aplice până pe 6 martie! Studenții au nevoie urgentă de acest sprijin. Pentru mulți, această sumă va face diferența dintre a continua studiile sau a renunța înainte de finalul anului universitar. A fi student nu ar trebui să fie un lux, iar aceste burse sunt esențiale pentru foarte mulți tineri”, a declarat Nicu Ștefănuță.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)