Imprimă această pagină

România primește o nouă navă militară construită în Turcia: corveta „Contraamiral August Roman” Recomandat

Președintele României, Nicușor Dan, va efectua sâmbătă o vizită oficială la Istanbul, unde va avea o întrevedere cu președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, și va participa la ceremonia de acordare a pavilionului corvetei „Contraamiral August Roman”.

Potrivit Administrației Prezidențiale, ceremonia este programată pentru ora 14:00 și marchează intrarea navei din clasa HISAR în serviciul operativ al Forțelor Navale Române. Ulterior, corveta va parcurge etapele necesare pentru dislocarea în România.

Noua navă militară, construită în Turcia, este destinată misiunilor de luptă în toate mediile de acțiune navală - la suprafață, antiaerian și antisubmarin. Corveta „Contraamiral August Roman” va contribui la creșterea capacității de supraveghere și reacție a României și la consolidarea securității colective în regiunea Mării Negre. Potrivit Administrației Prezidențiale, nava poate executa misiuni de interzicere a acțiunilor inamice, de protecție a infrastructurii critice și a forțelor proprii, precum și misiuni de apărare a comunicațiilor maritime.

În cadrul vizitei de la Istanbul, președintele Nicușor Dan va avea convorbiri oficiale cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan. Discuțiile vor viza prioritățile Parteneriatului Strategic dintre România și Turcia, evoluțiile de securitate din regiunea Mării Negre și pregătirea summitului NATO programat să aibă loc la Ankara, în perioada 7-8 iulie.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)