Imprimă această pagină

Executarea silită bate la ușă: Primăria Galați notifică datornicii prin SMS Recomandat

Primăria municipiului Galați informează că, în această perioadă, Direcția Impozite, Taxe și Alte Venituri Locale transmite mesaje SMS către persoanele care nu au achitat prima tranșă a taxelor și impozitelor locale până la data de 31 martie, conform prevederilor legale.

Mesajul transmis contribuabililor are următorul conținut:

„Bună ziua. Aveți un debit restant către Primăria Galați. Achitați pentru a evita executarea silită. Info suplimentare: Direcția de Fiscalitate. Vă mulțumim.”
Reprezentanții administrației locale atrag atenția că persoanele care nu își achită obligațiile fiscale restante riscă măsuri de executare silită, inclusiv poprirea conturilor bancare, în aproximativ două săptămâni.

Primăria reamintește că pentru plata integrală a taxelor și impozitelor locale până la 31 martie 2026 a fost acordată o bonificație de 10%.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)