Imprimă această pagină

Fonduri europene pentru o nouă clădire la Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor Recomandat

Consiliul Județean Galați continua proiectele de modernizare a serviciilor medicale pentru 60.000 de gălățeni din Târgu Bujor și comunele limitrofe, precum Vârlezi, Umbrărești, Fârțănești, Băneasa sau Jorăști.
De această dată este vorba despre un proiect cu finanțare europeană obținută în parteneriat cu un raion din Republica Moldova.

„Am obținut, alături de partenerii din Raionul Hîncești, Republica Moldova, și Spitalul din Târgu Bujor, o nouă finanțare europeană, în cadrul unui proiect transfrontalier în valoare de 1,6 milioane de euro, pentru îmbunătățirea serviciilor medicale de pe ambele maluri ale Prutului”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Consiliul Județean Galați va beneficia de aproape 1,4 milioane de euro, fonduri destinate construirii unui nou corp de clădire la Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor, care va găzdui Camera de Primiri Urgențe și Secția de Medicină Internă.

Clădirea P+1, modernă și eficientă energetic, va avea saloane de 2-3 paturi cu baie proprie, climatizare, cabinete medicale moderne.

„Dotările noului corp medical vor fi pe măsură: ecografe, paturi ATI, electrocardiografe, defibrilatoare, monitoare pentru funcții vitale, prize de oxigen etc. – toate pentru a oferi pacienților tratamente sigure și eficiente. La rândul lor, în cadrul acestui proiect, colegii noștri din Hîncești vor repara Cabinetul medicilor de familie din localitatea Drăgușenii Noi. Printre activitățile de cooperare se vor mai număra și schimburile de experiență între cadrele medicale, dar și cursurile de prim-ajutor pentru 1.100 de elevi și cadre didactice din școlile din județul Galați și raionul Hîncești”, a precizat Costel Fotea.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)