Imprimă această pagină

Primul centru din România, de recuperare a minorilor cu adicții Recomandat

E.Sava_Popovici Miercuri, 06 Mai 2026 0

Consiliul Județean Timiș a demarat lucrărie pentru construirea primului centru din România de tip comunitate terapeutică, dedicat minorilor cu adicții (droguri, substanțe psihoactive, alcool ș.a.). Marcarea amplasamentului deschide etapa de execuție a unei investiții finanțate din bugetul propriu al Județului Timiș, cu o valoare de peste 15 milioane de lei.

Noul centru va oferi servicii integrate de recuperare medico-psihologică, motrică, senzorială și nutrițională. Clădirea va include zece saloane cu o capacitate totală de douăzeci de locuri, dintre care două adaptate pentru persoane cu dizabilități.

Centrul va funcționa ca un centru medico-psihologic. Prin demararea acestui proiect, eforturile autorităților vizează și un program de prevenție, nu doar de medicație a victimelor consumului de droguri, pe lângă îngrijirea medicală copiii vor beneficia și de diferite psihoterapii (cognitiv-comportamentale, familiale, ocupaționale, terapii de grup).

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)