Imprimă această pagină

„Vacanța la muzeu” în Prahova Recomandat

E.Sava_Popovici Marți, 17 Iunie 2025 0

Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești anunță începerea înscrierilor pentru ediția din 2025 a programului educativ „Vacanța la muzeu”, care va debuta în data de 1 iulie și se va desfășura până pe 8 august.

Programul este dedicat copiilor cu vârste între 4 și 12 ani și își propune să ofere o alternativă creativă și formativă pentru timpul liber din perioada vacanței de vară. Întâlnirile vor avea loc de marți până vineri, în intervale orare diferite, în funcție de vârsta participanților: grupa mică (4–6 ani) între orele 9:30 și 10:30, iar grupa mare (7–12 ani) între 11:00 și 12:00.

„Vacanța la muzeu” rămâne o invitație deschisă către toți copiii care își doresc să exploreze arta, creativitatea și lumea muzeului într-un cadru accesibil și prietenos.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)