Castelul Nopcsa și-a deschis oficial porțile pentru public
Evenimentul a avut loc în cadrul unei festivități la care au luat parte reprezentanți ai administrației din județul Hunedoara, ai Muzeului Civilizației Dacice ș…
Evenimentul a avut loc în cadrul unei festivități la care au luat parte reprezentanți ai administrației din județul Hunedoara, ai Muzeului Civilizației Dacice ș…
Duminică, 7 septembrie, de la ora 17.00, la Căminul Cultural Galicea, va avea loc cea de-a șaptea ediție a proiectului anual “Satul meu, vatră frumoasă”, un eve…
Vineri, 29 august, în Piața Tricolorului, a început Festivalul Serilor Băcăuane, Ediția a IV-a, cu un concert aparte: „In my village Symfonic”. Proiectul este s…
Reabilitarea Castelului Teleki Géza nu este doar o investiție în conservarea patrimoniului, ci și o oportunitate de a revitaliza identitatea culturală a regiuni…
„Nu putem vorbi despre viitor fără să înțelegem trecutul. Universitatea Populară nu este doar un eveniment cultural, ci o școală de gândire liberă, care conecte…
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani (Centrul Creatiei Botosani), instituție publică de cultură aflată în subordinea…
Muzeul Național al Agriculturii și Consiliul Județean Ialomița a găzduit vernisajul expoziției „Ferma Model Perieți”, un eveniment dedicat publicului larg, dar…
Împărțirea grâului nu este doar o tradiție, este un simbol al coeziunii și viitorului comun al secuilor. Fiecare bob de grâu poartă credința familiilor și a com…
Unul dintre evenimentele principale ale weekend-ului este sărbătorirea a 61 de ani de existență a Grădinii Zoologice din Târgu Mureș. Organizatorii au pregătit…