Cultură

La sfârșitul lunii aprilie a avut loc inaugurarea oficială a Centrului de Proiecte Culturale Europene (C.P.C.E.). Rezultat al colaborării dintre Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, membrii EUNIC (rețeaua institutelor culturale ale…
Ediția a 10-a, aniversară, a Târgului de Carte din Miercurea Ciuc își va deschide porțile în data de 8 mai. Astfel, în perioada 8-11 mai, iubitorii de lectură vor avea…
Societatea de Transport București a invitat pe 1 Mai publicul la Parada Tramvaielor. De la ora 12:00, tramvaiele de odinioară – Vagonul Simmering, Vagonul V56, Vagonul EPV3A 6001, Vagonul Rathgerber…
După succesul răsunător al primei ediții la nivel județean, Festivalul Alba CHESS revine cu forțe proaspete în școlile din județul Alba.Adresat elevilor din ciclul primar și gimnazial, festivalul își propune…
Peste 1000 de turiști au urcat pe masivul Ceahlău în primele două zile ale minivacanței de 1 mai. Serviciul Salvamont Neamț din cadrul Consiliului Județean informează că toate traseele sunt…
Consiliul Județean Cluj a organizat la Castelul Bánffy din localitatea Răscruci, un eveniment ce a marcat deschiderea sezonului cultural 2025-2026. Activitățile desfășurate cu acest prilej au adus în prim-plan pictura…
„Ne vedem pe 10 mai la Noaptea Muzeelor! Deși la nivel național evenimentul a fost anulat, Dâmbovița păstrează tradiția. Intrarea este liberă și programul va fi între orele 18:00 -…
Cetatea Poienari a fost redeschisă oficial pentru turiști, după finalizarea lucrărilor de restaurare și consolidare efectuate printr-un proiect european accesat și implementat de Consiliul Județean Argeș. În Valea Superioară a…
Județul Bistrița-Năsăud a strălucit la Gala „Destinația Anului 2025”, desfășurată la Sibiu, cu trei mari reușite turistice: Stațiunea Colibița – finalistă la categoria „Stațiuni balneo-climaterice”, apreciată pentru peisajele deosebite, aerul…