Ziua matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii
Evenimentul va fi sărbătorit în fiecare an, pe 10 ianuarie, potrivit legii promulgate azi de președintele României și instituită d…
Evenimentul va fi sărbătorit în fiecare an, pe 10 ianuarie, potrivit legii promulgate azi de președintele României și instituită d…
La data de 21 august 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de înfiinţare a corpului de ofiţeri sanitari, atestându-s…
Ziua mondială a drepturilor consumatorilor ("World Consumer Rights Day") este marcată în fiecare an, la 15 martie, ca mijloc de se…
În timp ce, rupt de realitate, de Ziua mondială a Teatrului, Ministerul Culturii le-a urat La Mulți Ani artiștilor din toată țara…
Marcată în fiecare an pe 25 mai, aceasta dă startul Săptămânii Internaționale de Conștientizare asupra Tiroidei, ce durează până l…
Accidentul vascular cerebral (AVC) este o urgență medicală în care timpul este foarte important. Minutele câștigate sunt vieți sal…
Ieri a fost celebrată această zi importantă în conștiința umană, care conștientizează la nivel mondial eforturile care se depun pe…
Pe 12 februarie, în urmă cu 131 de ani, se năștea Otlia Cazimir, iar la această dată este marcată și ziua muzeului dedicat poetei…
CREART a oferit publicului, la sala Teatrelli, spectacolul „Aplauze pentru poet… pe scenă”, cu Emilia Popescu și Mihai Mălaimare…
Începând cu acest an, Ziua Națională a Lecturii va fi sărbătorită la data de 15 februarie. Este un binevenit prilej de promovare ș…
A fost deosebită parada celor peste 500 de copii din toate cele cinci județene ale Olteniei, care au venit îmbrăcați în portul pop…
GaL Valea Someșului în colaborare cu Primăria Letca, a organizat Ziua Recoltei. Este al 10-lea eveniment anual al Asociației GAL V…
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, instituție aflată în subordinea Consiliului…
Ia românească, cămașa cu altiță, a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Evenimentul, care a adus în prim-plan frumusețea și autenti…
În weekend-ul trecut, în Geoparcul Internațional UNESCO „Ținutul Buzăului” a fost organizată cea de-a doua ediție a „Zilei Vulcani…