Festivalul Buridava, trei zile de distracție și istorie locală!
Am încheiat săptămâna la Ocnele Mari, unde am participat la Festivalul Buridava, un festival dedicat cetății dacice din localitate…
Am încheiat săptămâna la Ocnele Mari, unde am participat la Festivalul Buridava, un festival dedicat cetății dacice din localitate…
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a descoperit un prejudiciu de peste 175 de milioane de lei (aproximativ 35 de milioane…
O serie de documente, a căror valabilitate a fost prelungită în repetate rânduri pe perioada stării de alertă, și-au pierdut valab…
Ordinul comun cu regulile pentru şcoli va fi modificat pentru a adapta la noile condiţii şi situaţia din şcoli. Este vorba despre…
Elevii și profesorii vor avea două zile libere, în care nu vor face școală, la finalul lunii. Este vorba de 30 noiembrie și 1 dece…
De astăzi, starea de alertă se prelungeşte în toată ţara cu alte 30 de zile, până pe 12 mai. La jumătatea lunii mai, România va îm…
Vremea frumoasă a deschis porțile celei de-a XIX-a ediții a Festivalului de Artă Populară „Lada cu zestre”, organizat de Consiliul…
Zilele Brâncuși s-au încheiat în județul Dolj, după ce, aproape 1000 de oameni, invitați și vizitatori, au avut ocazia să afle cum…
Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis un mesaj cu prilejul Crăciunului. Dacă noi suntem mai buni, vom ști să construim o…
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a explicat că decizia definitivă privind executarea mandatului european de arestare în cazul C…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță că au fost reduse termenele pentru ocuparea posturilor vacante din domeniul medical…
„De astăzi purtăm masca pe stradă şi doar măştile omologate. Izolarea este 7 zile pentru pozitivii care sunt vaccinaţi şi 10 pentr…
Ediția a 10-a, aniversară, a Târgului de Carte din Miercurea Ciuc își va deschide porțile în data de 8 mai. Astfel, în perioada 8…
Personalul militar beneficiază și în 2025 de plata orelor suplimentare și a activității desfășurate în zilele de repaus s…
Premierul Marcel Ciolacu anunță că Guvernul prelungește ordonanța privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază…
Probele eliminatorii pentru admiterea în învăţământul dual au loc în zile de 11 şi 12 iulie, potrivit calendarului oficial. Aminti…
Proiectul de lege care prevede indexarea pensiilor militarilor a fost aprobat în Camera Deputaților. Pentru a produce efecte, proi…
În Indexul de Trafic 2025, realizat de Institutul pentru Orașe Vizionare, Reșița ocupă primul loc la nivel național în privința tr…
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că măsura privind accesul românilor în Turcia cu buletinul a intrat în vigoare. Decizia a fost…
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat toate tipurile de rovinietă pot fi cumpărate direct pe www…