S-a deschis bazinul de înot din Jimbolia. Este primul bazin realizat exclusiv din fonduri ale județului Timiș. Proiectarea și execuția lui s-au ridicat la aproape 14,5 milioane de lei.
Bazinul are un scop preponderent didactic și elevii din școlile din zona Jimboliei vor veni să învețe să înoate. Vor fi instituite tarife preferențiale pentru elevii care vor să folosească bazinul.
Pentru a reduce costurile de mentenanță, vor fi instalate panouri fotovoltaice și pompe de căldură.
Bazinul de la Jimbolia este primul dintr-o serie de astfel de facilități ce se construiesc și în alte 3-4 zone din județ, pentru ca elevii din Timiș să poată avea acces la infrastructură sportivă modernă, indiferent de localitatea în care trăiesc.