Imprimă această pagină

Ordonanța de urgență privind acciza la motorină, avizată parțial de CES Recomandat

Guvernul României urmează să adopte vineri, într-o ședință extraordinară, ordonanța de urgență prin care acciza la motorina standard va fi redusă cu aproximativ 30 de bani pe litru, echivalentul unei scăderi de circa 11%.

Proiectul prevede, de asemenea, instituirea unei contribuții de solidaritate pentru companiile din sectorul petrolier. Contribuția se aplică doar în lunile în care prețul petrolului Brent depășește 70 USD/baril și variază între 1,5% și 9,9%, putând ajunge până la 60% din câștigurile suplimentare ale companiilor.

Reducerea accizei este temporară și se aplică pe perioada declarată de criză pe piața petrolului și carburanților. Benzinăriile vor putea actualiza prețurile la pompă cel mult o dată pe zi, dar le pot reduce oricând.

Consiliul Economic și Social (CES) a avizat proiectul parțial: reprezentanții patronatelor și sindicatelor au acordat aviz favorabil cu observații, iar societatea civilă a emis aviz nefavorabil. Lipsesc încă avizele vicepremierilor Marian Neacșu și Tánczos Barna, ale Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Justiției și Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG).

Ministerul Finanțelor estimează că impactul bugetar al măsurii va fi de 610 milioane de lei, sumă acoperită din veniturile suplimentare din TVA și contribuția de solidaritate a companiilor petroliere. Premierul Ilie Bolojan a declarat că reducerea accizei nu a putut fi mai mare din cauza constrângerilor bugetare și că șoferii care folosesc benzină s-ar putea simți dezavantajați.

Măsurile, dacă vor fi adoptate astăzi, vor intra în vigoare săptămâna viitoare și reprezintă a doua etapă a intervenției statului pe piața carburanților.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)